Site icon gandeste.org

Implozia revoluției sexo-marxiste sau cum ne-a găsit contrarevoluția conservatoare din SUA

În SUA se face istorie: al doilea om în stat, vicepreședintele Mike Pence, vorbește la Marșul pentru Viață, purtând mesajul Președintelui Trump. Este prima oară în istoria de 44 de ani când un om aflat la vârful puterii în stat ține un discurs la acest eveniment la care participă sute de mii de persoane anual, dar care a fost constant sabotat de media mainstream, aflată în slujba corporatocrației.

Iată că, în timp ce șeful de cabinet al Președintelui Trump este un ortodox practicant, Priebus, iar vicepreședintele SUA este un catolic practicant, președintele Johannis-cu-geacă-roșie o are consilieră principală pe cea care a implementat viziunea lui Soros în România încă din 1990, anticreștina Sandra Pralong, iar politic este susținut de USR, un partid făcut de servicii cu banii lui Soros – și asta o spun cei din interior, nu altcineva. Iar șefa DNA, Codruța Kovesi, este încă reprezentanta de forță a vechiului regim globalist Obama, care a pierdut aici doar un pilon, cel reprezentat de șeful SRI, gen. Coldea.

Presa și DNA-ul, ca și marii specialiști care au fost consilieri la Cotroceni în regimul Băsescu precum și alți oameni politici din partea „dreaptă” par că o așteaptă pe Hillary Clinton cu covorul roșu, la Otopeni.

În timp ce ideologia Corectitudinii Politice face implozie în SUA, președintele nostru consideră majoritatea tăcută a României, cea care a strâns 3 (trei) milioane de semnături pentru definirea limpede a Familiei în Constituție și securizarea ei în fața „reformelor” ideologice revoluționare, ca fiind formată din „fanatici religioși”.

În loc să schimbe țara prin exemplu, el poartă un război împotriva propriului popor. Ascultați un discurs al unui mare om politic pentru care compasiunea ce ar trebui oferită copiilor și Familiei ține de Legea Domnului:

„De aceea, această administrație va lucra cu Congresul pentru a pune capăt finanțării din banii contribuabililor a avortului și a furnizorilor de avort, și vom dedica aceste resurse pentru serviciile de asistență medicală pentru femeile din toată America(…) Viața învinge prin generozitatea milioanelor de familii adoptive care-și deschid inimile și casele lor pentru copiii în nevoie. Viața învinge prin compasiunea îngrijitorilor și voluntarilor din centrele de criză pe perioada sarcinii și a organizațiilor religioase care slujesc femeilor din toate orașele țării.”

Ce se întâmplă la noi? Este absolut teribil să vezi cum foștii oameni de casă ai regimului precedent au trecut cu arme și bagaje în noul țarc din jurul unui președinte care continuă, lipsit de vlagă și fără inteligența diabolică a lui TB, aceeași politică de învrăjbire națională.

Sforarilor și cozilor tari din prelungirea unor coloane vertebrale flasce le cunosc tertipurile: ei vor să țină populația sub control dorind ca rolul democratic al alegerilor să fie lipsit de relevanță, orice schimbare a statu-quo-ului de colonie fiind imediat atacată prin presiunea publică, folosindu-se tinerele mase corporatiste, asupra cărora acționează încă oameni din servicii și din ONG-urile Soros.
Tot ceea ce face Johannis, mai ales în ultimul an, mi-a arătat că am avut dreptate când, înaintea ultimului tur al alegerilor prezidențiale, am atras atenția, cu argumente, într-un articol de pe ActiveNews, ca să nu fie votat sub nicio formă.

Acesta este, așa cum spuneam de atunci în corul de imprecații al necunoscuților dar și al amicilor, un individ rudimentar și manipulabil care a fost propulsat de forțele globaliste externe doar ca un simplu executant.

În actuala conjunctură politică internațională, cu un Trump ce taie, încă din primele zile, în mod uimitor, brațele groase ale caracatiței ideologice sexo-marxiste și neoliberale (prin denunțarea de zilele trecute a tratatului TPP, Trump a pus capăt erei acordurilor comerciale multinaționale care au definit economia la nivel mondial de zeci de ani), suntem complet descoperiți.
În USA se întâmplă sub ochii noștri o contrarevoluție. Prin Johannis, cel care vede în români o majoritate de credincioși ostili, România este complet defazată față de puterile lumii, SUA și Rusia, ambele fiind puteri conservator creștine. În România, revoluția sexo-marxistă încă își trăiește ultimele zvârcoliri noroioase.

Nu avem, în persoana Președintelui, un partener viabil de dialog extern cu absolut nimeni, la această oră, nu mai vorbim de capacitatea de negociere.
Statul Român, prin președinție, va fi incapabil de dialog la nivel înalt cu noua administrație americană, lucru care se întâmplă și cu Germania – dar probabil că și acolo se vor schimba lucrurile după proximele alegeri.

Fiecare zi petrecută de actualul președinte la Palatul Cotroceni este o zi pierdută pentru România – și ar trebui să reflectăm la asta, întrucât la vârful Puterii avem un personaj rudimentar și frustrat, incapabil de a se metamorfoza în poza cu care a păcălit pe mulți în alegeri. În fond, cred că avem parte de un Președinte care nu a știut niciodată ce vrea în politică, mai mult decât puterea, la care a ajuns profitând de o conjunctură lunecoasă, pe un val de manipulare fără precedent de la lovitura de stat din decembrie 1989.
Să-i cerem să aibă o viziune și să se adapteze realității din mers, ar însemna să-i cerem inteligența adaptabilității, ceea ce este imposibil. În autismul său, va prefera să dea foc capitalei, ca Nero, decât să vrea să înțeleagă ce se întâmplă în lume sub ochii noștri.

autor: IULIAN CAPSALI
sursa: activenews.ro

Exit mobile version