Semn că lucrurile s-au cam alterat pe la Bruxelles și, de fapt, pe la Berlin sau Paris, adevăratele centre de putere din UE – în urma înfruntărilor dintre marii colonialiști ai zilelor noastre, dar și a învierii neanticipate a contestărilor din partea oamenilor de rând din aceste centre –, menestrelii de la București au scos orchestrele reunite întru cântarea UE!
Ca niciodată! Până acum au cam tăcut, bazându-se pe aparent indescifrabila, dar reala adeziune populară din România la UE. Adeziune explicabilă doar prin suprapunerea, în mintea românilor, a UE cu ieșirea în lumea largă, la muncă, în călătorii – cu alte cuvinte, cu supraviețuirea și petrecerea timpului liber.
Că UE a ajuns un bastion colonial, că are două viteze (una a stăpânilor și alta a salahorilor), că UE a luat țării lor tot la dispoziția altora (resurse ale subsolului, industrii, bănci, păduri, pământuri) pur și simplu nu contează! Deocamdată este important doar că UE înseamnă că pot părăsi România, unde nu mai au niciun rost, și pot pleca aiurea la un trai eventual mai bun și, tot eventual, la o vacanță mai acătării.
Că menestrelii și-au scos orchestrele întru cântarea UE înseamnă nimic altceva că prea măritei UE nu îi este prea bine. Să nu credeți cumva însă că menestrelii s-au decis în sfârșit să prezinte românilor bilanțurile (pitite până acum) ale apartenenței țării lor la UE. Rușinea falsurilor comandate în domeniu continuă să existe: în afara mult flașnetatelor fonduri europene, niciun beneficiu nu este contabilizat pe talgerul de activ și, culmea ilogicii, niciun cost, dar chiar niciunul, nu este consemnat pe talgerul de pasiv!
În schimb, există din abundență fraze idioate de genul „ne este bine în UE”, „ce ne-am face dacă n-am fi în UE?!” sau „la adăpostul UE” ori „sub protecția UE”! Cu alte cuvinte, cântări peste cântări, fără nimic concret. Și apoi despre ce adăpost al UE este vorba? Când România a fost în criză, UE nici nu s-a sinchisit de proaspătul pe atunci partener, ci l-a dat pe mâna FMI, care, printr-un spurcat „acord”, l-a făcut harcea-parcea! Și apoi protecție față de cine? Se lasă a se subînțelege că față de Rusia! Păi, oameni buni, dacă Rusia râvnește la resursele de toate felurile din România, atunci trebuie să le ia pe toate acestea de la corifeii UE, în mâna cărora se află acum, și nu de la români! Pe cine păcălim?!
Un adevărat caraghioslâc a ajuns tema UE în bătălia politică din România. Iohannis îl acuză pe Dragnea că, prin ceea ce face, riscă să scoată România din UE. Dragnea și PSD – care sunt calul de bătaie al Bruxelles-ului (ba că modifică legile justiției, ba că, mai rău, gazează demonstranții pașnici pentru politici proeuropene!) – se strofoacă să demonstreze cât sunt de atașați UE și cauzei europene, mai nou prin pregătirea (chiar efectivă și nu doar mimată) privind asigurarea președinției rotative a UE – o procedură de fanfară care nu merită cine știe ce atenție și oricum nu vreo abandonare a demnității. Toată lumea politică de la București se străduiește, nevoie mare, în aceste zile de început de an nou, să-și revendice UE! Măcar pe Iohannis Bruxelles-ul îl lasă să-l pupe-n fund, pe Dragnea nici măcar atât!
Menestrelii ca menestrelii, dar politicienii?! Ce tragedie! Nu numai că niciunul dintre aceștia din urmă nu pune cumva în discuție rânduielile prin care UE a luat totul României (și economia națională, și decizia națională, și identitatea națională), ținându-o la coadă în toate cele, dar se mai și străduiesc s-o ridice în slăvi în legătură exact cu ceea ce este contestat de oamenii de rând în chiar centrele ei de putere! De fapt, UE face un pas înainte – iar dacă expresia nu pare concludentă, atunci să-i spunem un pas și mai departe – în evoluția colonialismului din zilele noastre. Oricum, este o tipologie distinctă: „colonialism colectiv”. Mai mulți colonialiști, mai vechi sau mai noi, hărtănesc colonia, cooperează între ei s-o jefuiască la sânge, iar acolo unde nu se înțeleg între ei cum să-și împartă halcanele își trag preșurile de sub picioare unii altora.
Iată, de pildă, România. Dacă stăpânul străin ar fi doar dintr-o țară, încă n-ar fi așa de rău cum este! Și-ar stoarce colonia – căci asta este România, o colonie! – ca pe lămâie, dar măcar ar feri-o să fie stoarsă și de alții! Din păcate, România este o colonie în cadrul sistemului centru-periferie al UE, făcând obiectul unui „colonialism colectiv”. De aici și haosul din România! Haosul este chiar starea cea mai folositoare stăpânului străin, chiar dacă neunitar și necoeziv! Ce poate fi mai minunat pentru un stăpân decât ca sclavii săi să se certe între ei, să dovedească astfel că nu sunt buni de altceva decât de a fi umiliți, biciuiți și jecmăniți.
„Colonialismul colectiv” nu se deosebește de colonialismul-matrice contemporan din care derivă: aceleași obiective, aceleași ustensile, aceleași diversiuni. Totuși, componenta statală este vădit sau oficial mai prezentă. Ceea ce nu reușește privatul colonialist face statul colonialist! La primirea în „club”, coloniile sunt obligate să consimtă la cedări oficiale de suveranitate. Și să-și modifice Constituția, astfel încât să se dea oficial prioritate reglementărilor zis „europene” în fața reglementărilor naționale. Nu mai vorbim că, pe parcurs, instrumentele statale ale puterilor coloniale intervin, direct, fără nicio jenă și reținere, să înfăptuiască politica stabilită de centrele de putere colonială din organizație.
UE a luat totul României: economia națională, decizia națională, identitatea națională. Și asta într-un răstimp istoric deosebit de scurt. Cum? Prin presiuni statale, a condiționat primirea în UE de tot ceea ce putea afecta succesul rapid al centrului vest-european în periferia România. Negocierile de intrare în UE s-au desfășurat după formula „vreți aderarea, dați economia”. Astfel România a intrat în UE fără economie, neavând cum, în mod obiectiv, să tragă vreun avantaj de pe urma participării la UE. Iar în perioada ce a urmat, în timp ce pe fluxul UE-România economia din UE a putut beneficia de toate avantajele implicate, pe fluxul invers România-UE avantajele au fost trase tot de economia din UE, instalată de capitalul din UE în România, și nu de cea românească, desființată încă de la început spre a nu scoate cumva capul. Halal parteneriat! Halal partener!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: România liberă