Aproape la unison – iarăși cu excepția României, țările foste surate comuniste membre ale UE au adoptat măsuri pentru salvarea proprietății autohtone asupra pământurilor agricole.
Ca o notă comună, este vorba despre condiționalități diverse care să îngreuneze sau să facă practic inoperabilă prevederea din tratatele de aderare referitoare la liberalizarea vânzării terenurilor agricole către cetățeni ai UE, modalitate mârșavă prin care vesticii urmăresc să pună mâna pe roadele pământurilor estice. Fapt ce se produce inevitabil și de la sine în condițiile în care cei din Vest sunt comparativ bogați și cei din Est sunt comparativ săraci.
Cât privește argumentul că libertatea de dobândire ar aparține deopotrivă celor din Est pentru pământurile din Vest, este vorba despre o ticăloșie: degeaba ți se îngăduie să-ți cumperi Mercedes, când tu nu-ți poți permite decât closet în curte! În Ungaria, sloganul oficial este „pământurile ungurești aparțin maghiarilor și vor rămâne ale maghiarilor“, iar în Polonia, fără asemenea sloganuri, situația în practică se prezintă pe aceleași coordonate: pământurile polonezilor sunt ale polonezilor. Până și mai puțin vizata Bulgarie – unde asaltul UE este echilibrat de influențele puternice ale Rusiei –, reglementarea privind cumpărarea de pământ agricol de către străini doar cu condiția unei rezidențe prealabile de minimum 5 ani în Bulgaria a stârnit pur și simplu bube pe la Bruxelles.
Era de bănuit că lupta anticolonialistă din țările estice ale UE să se concentreze, cel puțin în aceeași măsură, în domeniul retailului, deosebit de sensibil pentru populație și extrem de vizibil pentru maniera în care multinaționalele vestice operează întru distrugerea capitalului autohton și a identității naționale locale. Peste tot, marile lanțuri vestice de retail au ocupat poziții de forță, peste tot au luat locul chioșcarilor autohtoni, folosindu-și aceste poziții. Nu este o simplă înlocuire, ci o eliminare a furnizorilor locali, o creștere nejustificată a importurilor, în dauna producătorilor naționali. Peste tot, ca atare, se duce o luptă tenace pentru limitarea expansiunii lanțurilor de retail vestice, prin interzicerea extinderii acestora în centrul orașelor, ori pentru încurajarea prezenței produselor locale în rafturi și a producției naționale în piață. Și să subliniem acțiunea susținută, nu doar mimată și deci rușinoasă ca aceea din România, împotriva dublului standard pe care multinaționalele occidentale îl aplică furnizărilor, îndeosebi alimentare, pe piețele estice și, respectiv, vestice.
În mod corelativ cu aceste mișcări și acțiuni pe plan intern, se constată deplasări semnificative pe plan extern. În unele țări estice are loc o încercare de reapariție a unei politici externe, după dispariția aproape totală a acesteia în perioada de „punere la dispoziția“ Bruxelles-ului. „Jocul“ cu Rusia este ilustrativ, dar nicidecum nu este unicul. Extinderea legăturilor economice cu Rusia, multiplicarea contractelor cu firme rusești și a contactelor politice cu Moscova par să fie instrumentul predilect al dlui Orban, deoarece probabil această abordare este mult mai tolerabilă pentru Berlin, nefiind decât o copie palidă a ceea ce face în practică Germania însăși. În Polonia, deviza este cu totul alta: „Mai puțin UE, mai mult SUA“. Varșovia manifestă o nemulțumire deschisă în ceea ce privește politica Berlinului față de Polonia, incriminând fără ocolișuri aranjamentele de livrări rusești de gaze în Germania, prin tranzitarea Mării Baltice și deci cu ocolirea Poloniei. Varșovia a sistat mari comenzi de arme de la parteneri din UE, în favoarea unor achiziții interne sau din SUA. Având în vedere problemele puse și mișcările făcute, Polonia a luat locul de frunte din ultimii ani al Ungariei printre „oile negre“ pentru Bruxelles-ul mereu mai odios și mai berlinizat.
Aceste „oi negre“ se arată fără perdea îngrijorate de câștigarea scaunului prezidențial în Franța de către E. Macron, interpretarea lor fiind aceea că o Franță urmărindu-și cu prioritate interesele naționale în UE le-ar lăsa un spațiu de manevră mai larg împotriva Bruxelles-ului, în timp ce o Franță condusă de la Berlin, precum se riscă a se întâmpla în vremea lui Macron, le poate închide și respirația.
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul