România a ajuns cu încasările bugetare sensibil sub 30% din PIB (peste 30% cât prevede bugetul aprobat pe 2018 este o pură poveste), consolidându-și fără drept de apel ultimul loc din acest punct de vedere între țările UE, cu care îi place să se compare. Bulgaria – veșnicul său concurent la lanterna roșie în UE – se află mult în față, spre 35% din PIB, lăsând în urmă cu totul, pe acest plan, România.
Este rezultatul inevitabil al politicii idioate – căci alt epitet nu i se poate atribui – a guvernării PSD-iste din ultimii ani. Idioată, în raport cu nevoile României reale, și nu cu incriminările aruncate în spațiul public de propaganda penelisto-useristo-sereisto-dnaisto-iohannisto-beneristă, cum că încercările pesediste de mărire a salariilor și pensiilor strică echilibrele economice și politice, amenințând stabilitatea țării.
Idioțenia politicilor PSD – aceleași din mandatele Ponta, Grindeanu, Tudose, și acum Dăncilă, sub îndrumarea pesedistului-șef Dragnea – este legată de continuarea fără răgaz și fără o analiză lămuritoare a politicii impuse extern de desființare a statului român. Cum ar putea un stat cu o economie subdezvoltată, cu o infrastructură total precară și fără o țesătură minimă a rețelelor de bază în rutier, în feroviar, în sănătate, în educație să se descurce cu nici 30% încasări bugetare din PIB?!
Când toate țările dezvoltate din UE, care au deja constituită infrastructura de bază, continuă să opereze bugete cu încasări de 45-50% din PIB! Și când bogatele țări nordice își alcătuiesc bugetul și deci prezența și influența statului propriu în economie pe articulația unor încasări de peste 50% din PIB! În UE, în medie, încasările bugetare în PIB sunt de peste 44%, expresia faptului că politicile derulate de UE însăși se bazează pe un stat puternic, nu pe unul slab. Toate țările mai nou intrate în UE se străduiesc să atingă încasări bugetare de cel puțin 40% din PIB. În Ungaria, s-a ajuns la 48%! Numai România se situează mult sub 30%! Ce se poate face cu încasări de un asemenea nivel? Nimic! Și asta se vede în infrastructură, în sistemul de sănătate, în finanțarea educației, în salarii și, bineînțeles, în amploarea emigrației!
Cei care ne-au impus idioțenia statului minimal nici nu se puteau aștepta la un asemenea succes! Toate țările din jur se luptă cu această idioțenie. Numai România o cultivă! Ba s-au găsit, în ultimii ani, unii – care s-au dat toți de stânga! – ce au vizat să aprofundeze idioțenia. Concret, prin politica de așa-zisă „relaxare fiscală“! Nemaiavând acces la resurse și la pârghii – după ce le-au luat pe toate străinii – guvernanții români din ultimii ani au apelat la fiscalitate, cerând acesteia ce nu poate fi! Au siluit-o și pe față și pe dos, în ideea că reducerea ei va aduce dezvoltare. Și rezultatul este vizibil: caimacul stimulentelor a fost cules de stăpânul străin al economiei, iar biata economie încă românească a dat înapoi, neputând să facă față asaltului și mai viguros al puternicilor străini, ajutați tocmai de relaxarea fiscală să devină și mai puternici, în timp ce statul român și-a văzut și mai sever amputate resursele și deci posibilitățile de a face ceva, în orice direcție ar fi vorba!
Din păcate, politica PSD din ultimii ani, de încercare disperată de relaxare fiscală – contrară totalmente celei necesare pentru a întări posibilitățile statului, anume de a înăspri fiscalitatea asupra capitalului, spre echilibrare în raport cu cea de peste trei ori mai ridicată asupra muncii – este foarte probabil să fi rezultat dintr-o nefericită strategie a unor lideri PSD, în frunte cu pesedistul-șef Dragnea, care, din lașitate sau din calcul politicianist, au avut grijă ca, de îndată ce încercau să dea ceva la nevoiași, să se grăbească a face și un cadou capitalului străin, doar, doar de vor intra acestuia în voie! Ar fi tragic, dar nu este deloc exclus!
În orice caz, situația în care s-a ajuns cu bugetul țării ca pondere în PIB și, deci, ca potență în economie, proiectează orientarea pe un drum fără întoarcere și fără ieșire! Cu taxe mici, cu fiscalitate redusă, statul nu poate fi decât un stat slab. Și un stat slab nu poate face nimic. Oricum, nimic din ceea ce sectorul privat – oricât de puternic ar fi – nu va face vreodată, din motive legate de absența unui profit consistent și rapid. Un stat slab nu va avea niciodată infrastructură sau educație măcar satisfăcătoare! Un stat slab este doar terenul ideal de prăduit de către statele care au respins idioțenia statului minimal. Relaxarea fiscală sau fiscalitatea redusă reprezintă o prostie cu P mare! Cu așa ceva nu se laudă decât țările primitive. Nu există vreun exemplu în istorie de țară care să se fi dezvoltat prin reducerea fiscalității. Și nu există vreo țară dezvoltată cu fiscalitate redusă, ci doar cu una înaltă. Fiscalitatea redusă și asociatul ei – statul minimal – nu duc decât într-o fundătură!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul