Nu știu ce a căutat președintele Iohannis în secuime pe când la București partidul de guvernământ juca de zor o scenetă fiscală sordidă, marcând o nouă pagină jenantă în colonializarea țării de către stăpânul ei străin.
Acolo, în secuime, dl Iohannis a primit steagul secuiesc. A dat, în schimb, tricolorul, cu mențiunea că autonomia pe criterii etnice nu este posibilă și dezirabilă. Aflat ca în fiecare vară în secuime, un reprezentant de frunte al guvernului de la Budapesta a lăudat faptul că dl Iohannis a primit steagul secuiesc și a spus că ei, maghiarii, nici nu urmăresc autonomia pe criterii etnice, ci autonomia teritorială.
Pe la București, românii l-au criticat pe președintele Iohannis că, în episodul cu schimbul de steaguri, a cam „desacralizat“ tricolorul. Dar, dragi români supărați, sunteți supărați degeaba pe dl Iohannis! Obligații față de nația română aveau un Iliescu, un Constantinescu, un Băsescu, și că și le-au onorat sau nu este o altă discuție. Dar, ca obligație față de nația română, președintele Iohannis, ca etnic german, este liber ca pasărea cerului. Unii resping ideea pusă așa, spunând că românii sunt cei care l-au votat și încă în număr mare. Corect! Dar asta este problema lor, și nu a dlui Iohannis!
Cu toate că, în ce-l privește pe dl Iohannis, lucrurile sunt simple și se prezintă de o manieră fără echivoc, există abordări chiar din partea domniei sale care îl ecartează pe tabla de șah a obligațiilor și intereselor politice. Din nu se știe ce motive, dl Iohannis, deși președinte al țării, se manifestă deschis împotriva PSD, cel mai mare partid politic din România. Vorbește despre PSD ca despre un partid asociat cu toate stigmatele la modă în România. Ce mai tura-vura, „vinovatul de serviciu“! Fără îndoială, PSD este cel mai vinovat partid pentru starea în care se află acum România: prin strămoșii lui FSN și PDSR, actualul PSD este partidul care a guvernat cel mai mult România și care a trimis această țară din comunismul cel mai ortodox direct în capitalismul cel mai sălbatic, unde există împărțirea cea mai odioasă a PIB-ului între muncă și capital, de teapa celor mai subjugate colonii din lume. Dar, vai, nu din această cauză nu-l suferă dl Iohannis, pentru că atunci ar trebui să denunțe sistemul colonial existent în România. Dl Iohannis nu a fost auzit vreodată să fi pus în discuție sistemul colonial din România, împărțirea odioasă a PIB-ului între muncă și capital, osatura acestui sistem, nici măcar salariile colonial de mici, rușinea „Europei“, a acelei Europe pe care președintele nu încetează s-o ridice în slăvi. Ca atare, poziția față de PSD se află în faptul că este singura structură mai răsărită la vot și tot ceea ce este votat trebuie scos din joc, spre a fi înlocuit cu structuri numite, nu alese, așa cum se cade a se petrece lucrurile într-un sistem colonial.
Strict în aceeași ecuație se înscrie poziția oficială a președintelui în problema dezvoltării de importanță crucială a capitalului românesc. Chiar de curând, domnia sa a declarat: „Resping categoric inițiativele populiste recente de a pune în opoziție investițiile străine față de capitalul românesc, companiile multinaționale față de IMM-urile românești“.
Ar fi „o mare eroare“, a spus președintele! Ca un capital de slabă anvergură și aflat istoricește la început, cum ar putea însă fără un sprijin minim capitalul privat românesc să reușească în competiția cu capitalurile vestice, trecute de sute de ani prin ciur și prin dârmon și sprijinite sistematic de acasă de la ele? Tratamentul strict egal al multinaționalelor cu bietele IMM-uri românești înseamnă, implicit și inevitabil, condamnarea celor din urmă să rămână pe veci în coada căruței, indiferent câte viteze ar avea aceasta. Au trimis ei, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, la coada căruței capitalul românesc, de ce ne-am aștepta să schimbe situația Iohannis, care este liber ca pasărea cerului?
Precipitata, minunat considerata, dar încă nedeslușita vizită recentă a președintelui Iohannis în SUA, precum și cea fără de necunoscute, ulterioară, în Germania, nu schimbă coordonatele de fond ale ecuației discutate aici, dar îi tulbură domniei sale libertatea ca pasărea cerului, pentru că va tot fi obligat să aleagă între direcțiile opuse ale îndrumărilor primite de la Berlin și, respectiv, Washington. Căci doar față de București este liber ca pasărea cerului!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul