Esticii s-au cam săturat de colonialismul vesticilor. Și, în majoritatea lor, caută să profite de pe urma rupturii produse de Brexit, cât și de noile abordări americane ghidate de Trump spre a slăbi lesa în care îi ține Germania folosindu-se de structurile UE. O singură excepție: România! Este nu numai interesant, dar și ilustrativ de a pune în raport ceea ce țările central-europene, pe de o parte, și România, pe de altă parte, găsesc cu cale să facă în actualul context politic european și internațional.
Nu este greu de a identifica, înainte de toate, o încercare notorie – excepție totală România! – de întărire a statului, singurul care se poate lupta cu colonialiștii vestici (firme multinaționale, bănci, reglementări, toate având la spate susținerea guvernelor occidentale) și cu brokerii lor (Comisia de la Bruxelles, FMI, Banca Mondială). Au fost adoptate reglementări care să fortifice poziția deciziilor naționale, în ciuda priorității atribuite regulilor „europene” prevăzută de apartenența la UE. Au fost întărite companiile sub control statal național și au fost sistate oficial sau faptic privatizările, care ar putea slăbi pozițiile statului. „Ungaria-maghiarilor” și „Polonia-polonezilor” nu mai sunt doar vorbe goale. Premierul Orban desfășoară în Ungaria o politică articulată și coerentă de tip anticolonialist, cu impact în domenii diverse și de importanță strategică.
Apărarea economiei naționale este politică de stat de la venirea la putere a partidului Lege și Justiție în Polonia, cea mai puternică economie estică din UE. Nu trebuie ignorată rezistența opusă măsurilor și reglementărilor adoptate la Bruxelles în scopul de a scoate din joc politicile derulate pe plan național. Cehia, deși în inima hinterlandului german, are o politică națională în materie de curs valutar și s-a împotrivit abordării care nedreptățește țările mai slab dezvoltate de impunere a obligației deficitului zis „structural” în toate țările UE.
Încercarea cea mai consistentă, dar și cea mai grea este legată de întoarcerea economiei în mâini autohtone, de recuperare a pozițiilor strategice pierdute în fața multinaționalelor sau a corporațiilor de stat vestice. Sunt vizate, îndeosebi, sectoarele bancar și al utilităților publice. Și, nu întâmplător, avansate în această luptă sunt tot Polonia și Ungaria, nu doar pentru că sunt cu un pas înainte pe ansamblul desfășurărilor anticolonialiste, ci și pentru că au avut condiții specifice favorizante. Ambele n-au dispus de resurse ale subsolului interesante pentru vestici. În asemenea condiții, atât Ungaria cât și Polonia, au putut, în urmărirea unor țeluri strategice naționale, să se concentreze pe celelalte zone în care se îndreptase cu prioritate colonialismul vestic. Amândouă țările – care, de altfel, nu și-au lichidat precum România prezența națională în sectorul bancar – au programe speciale de dezvoltare a băncilor autohtone, inclusiv prin achiziții noi de pe piață dacă apar oportunități și chiar reîntoarcere contra cost în proprietate națională a unor subsidiare ajunse în ultimele două decenii la occidentali. Tocmai prin asemenea achiziții, în Polonia s-a realizat „repolonizarea” sistemului bancar, adică peste 50% control național.
Spre deosebire, în România, o filială bancară grecească scoasă la vânzare a fost achiziționată nu cumva de capitalul românesc, ci de capitalul maghiar! Cehia a anunțat naționalizarea distribuției apei în Praga, deținută, ca și în capitala României, de nelipsita Veolia. Polonia vrea să-și vitalizeze serios exploatarea cărbunelui, resursă rămasă sub control național, și are un război declarat în acest domeniu cu CE, care vizează, sub pretextul combaterii poluării, să blocheze acțiunea respectivă a Poloniei. Ungaria urmărește să iasă de sub oprimarea UE în domeniul energetic, prin dezvoltări în sectorul nuclear, pe care le face în cooperare cu Rusia și înfruntarea cu CE în domeniu a căpătat accente de adevărat război.
Spre a închide gura Bruxelles-ului, Orban își pregătește într-un mod inedit terenul pentru un succes al întoarcerii în mâini autohtone a celui mai sensibil și mai important sector – al distribuțiilor de energie (care strânge banii de la toți consumatorii de energie) – decretând utilitățile publice „activități non-profit”!
(continuare săptămâna viitoare)
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul