În contextul implicațiilor combinate ale Brexitului, noilor abordări americane de când Trump se află la Casa Albă și liniei independente adoptate pe la Varșovia și Budapesta, corifeii UE și-au înăsprit atitudinile politice și presiunile de toate felurile și și-au activat agenturile văzute și mai ales nevăzute pentru contracararea sau prevenirea efectelor considerate îngrijorătoare.
În România s-a ajuns chiar la situații caraghioase, desigur însă, în deplină consonanță cu statutul ei de colonie în sistemul centru-periferie pe care îl reprezintă UE. O rușinoasă înscenare a fost organizată la Strasbourg/Bruxelles pe tema legilor justiției din România, în care aria cântată de la centru a fost, în nicio legătură cu realitatea, neafectarea independenței justiției, semnificativ fiind faptul că pe nimeni dintre organizatori nu a interesat dacă într-adevăr se petrece un asemenea lucru sau nu, întrucât ceea ce s-a urmărit era doar aruncarea anatemei asupra României, ca vinovat de serviciu, de fapt, pentru ca nu cumva să se gândească la vreun derapaj!
În directă corelație cu presiunile politice asupra Bucureștiului, atât cât mai există acesta în realitatea națională și internațională, au fost scoși la bătaie în spațiul public să combată întru atenția generală flașnetarii obișnuiți ai așa-numitelor „valori europene”, dar și menestreli de avarie, fără nicio legătură cu partitura actuală. Eu, unul, nu-mi pot altfel explica de ce un Isărescu, bariton principal în angrenajul bancar, se găsește acum să interpreteze o arie de tenor, care nu este din repertoriul său: cea a fondurilor europene.
La conferința „Fondurile europene, absorbția și impulsul necesar. Cum conectăm România în anul centenar?“, dl Isărescu a menționat că România a beneficiat de fonduri europene de 45,7 miliarde euro în ultimii 10 ani, care, îl cităm, au ridicat economia și nivelul de trai. Am spus de mai multe ori că dl Isărescu este printre cei cu concursul cel mai atacabil la starea colonială în care a ajuns România, pentru că, spre deosebire de mulți alții, înțelegea și realiza perfect, prin pregătirea intelectuală și profesională, ce va însemna pentru țară și neamul ei acest statut înjositor și păgubitor. Domnia sa nu este un jurnalist și nici vreun parlamentar la ordinile șefului de partid. Este academician într-ale economiei și guvernator al băncii centrale. Nu poate spune cumva că nu știe că acele 45,7 miliarde euro primite în 10 ani de România de la UE echivalează cam cu tot atât cât externalizează din România profituri fără fiscalizare companiile din centrul de putere vest-european al UE într-un singur an! Și că deci nu reprezintă nimic altceva decât un mărunțiș aruncat periferiei din ceea ce centrul extrage de la aceasta.
De unde cifra cu pricina privind externalizările anuale de profituri? Nu din ceruri, ci din statistici! Păi, din datele bugetului de stat reiese că încasările anuale din impozite pe profit sunt de circa 3 miliarde euro. Și că deci, la 16% cotă procentuală de impunere, înseamnă că se impozitează profituri de vreo 20 miliarde euro! Restul nu se impozitează, probabil pentru că nu se raportează. Dar, la rata de evaziune de aproape patru cincimi la impozitarea profitului, comunicată de Ministerul de Finanțe, restul reprezintă vreo 80 miliarde euro! Cifrele se verifică având în vedere ponderea profiturilor în PIB de circa 55%, comunicată de INS. Păi, din cele 80 miliarde euro profituri neimpozitate, pe puțin 40-50 aparțin firmelor vest-europene! Aceste firme, care fac de fapt legea în România, dețin cea mai mare parte din jumătatea pe care o constituie din total economia străină din România și, în mod caraghios, raportează profituri ridicol mai mici decât subfinanțatul capital românesc, ăla corupt, hulit și vai de mama lui, de nu se mai poate înțelege de ce respectivele reputate firme își pierd timpul pe meleaguri dâmbovițene!
A nu se confunda cumva „expatrierile de profituri” din investițiile realizate, comunicate de BNR, care sunt profituri declarate, cu cele externalizate fără fiscalizare, deci nedeclarate, în cazul cărora unii spun că firmele vest-europene practică o „optimizare fiscală“. Eu o numesc furt! Cum se poate însă, în asemenea condiții, expune dl Isărescu măcar și numai evocând o „contribuție“ a fondurilor europene la dezvoltarea României?! Că UE umblă cu plăsmuiri pentru fraieri este clar, dar profesorii… Este poate de înțeles ca, din partea unuia ca dl Isărescu, să se ocolească anume comparații între „contribuția fondurilor europene“ și „extracția europeană“ de sevă economică din România, dar este inadmisibil să prezinți câtimea întoarsă în România din abominabilul furt ca un cadou ce a contribuit la ridicarea economiei și a nivelului de trai.
Și, apoi, chiar nu cunoaște dl Isărescu treaba cu fondurile europene?! Să nu știe domnia sa că 80% din respectivele fonduri, zise nerambursabile, trebuie să revină la „donatori“ sub formă de achiziții de la aceștia? Să nu știe că fondurile europene nu se avansează, ci se decontează și că deci fericitul căruia i se aprobă un proiect finanțat din fonduri europene trebuie să se împrumute la o bancă în regim comercial, ca să-și realizeze proiectul pentru ca în final să primească fondurile vizate? Ale cui sunt băncile de la care se contractează împrumuturile, nu tot ale „donatorilor“? Și cu cât se iau aceste împrumuturi, că din beneficiar ajungi tu donator?!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul