În timp ce reprezentanții „sistemului“, politicieni sau analiști, se strofoacă să demonstreze, nevoie mare, că românii sunt de vină pentru că țara n-are autostrăzi, dovezi peste dovezi se strâng mereu în legătură cu ceea ce, de peste cinci ani, mă învrednicesc să subliniez fără ezitări: explicația este una politică și constă în faptul că stăpânii străini actuali ai țării au interzis României să treacă lanțul Carpaților cu magistrale moderne (autostrăzi sau drumuri expres), astfel încât să nu fie cumva legate între ele, precum și de capitala București, provinciile istorice ale României.
Oricum, nu cu prilejul Centenarului Marii Uniri. După 28 ani de așa-zis postcomunism, este inutil a încerca o altă explicație, căci lipsa resurselor financiare la scara a trei decenii sau a competenței tehnologice, în condițiile în care românii, și nu altcineva, au construit Transfăgărășanul, sunt în afara logicii! Când, cu ani în urmă, intrarea în NATO pecetluia schimbarea crucială – respectiv trecerea României din mâini estice în mult râvnitele brațe vestice – premierul Năstase oferea, ca un fel de mulțumiri, un cadou americanilor: să construiască o autostradă!
Dar, vai, nu vreuna care să traverseze Carpații, ci una Brașov-Borș, care să lege Ardealul de capitala Ungariei, și nu de capitala României! Comentariile sunt de prisos. Menționata interdicție, atât de vizibilă din partea stăpânilor externi actuali ai țării, pune tocmai în anul Centenarului Marii Uniri semne mari de întrebare asupra soartei integrității țării. Ce vor de fapt dușmanii României, dar, mai ales, partenerii României? Căci, păzește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur!
Ultima invenție concertată a „sistemului“ este că România n-are autostrăzi din cauza șpăgilor! Concertată, căci au reluat-o mai mulți! Deh, ordin pe unitate! Cică ar fi existat mulțime de oferte din afară (fără precizări de unde) pentru investiții în autostrăzi în România, dar nu s-au concretizat pentru că în cazul investițiilor nu se poate percepe șpagă și totul a căzut! Diversiune totală! Un fapt real – șpaga din contractele de infrastructură, despre care știe și Grivei, este folosită ca instrument diversionist. Șpaga este pretinsă când finanțarea se face pe banii statului, ca un fel de „răsplată“ pentru că firmei constructoare i se dă posibilitatea de acces la acești bani. În schimb, dacă firma constructoare execută elementul de infrastructură (drum, autostradă, pod, viaduct etc.) pe banii ei, respectiv ca investitor, atunci într-adevăr nu mai dă șpagă! Numai că, nu există investiții private în infrastructură în țări de categoria României, care, place, nu place, tot o colonie de la periferia Europei este! Nici în țări dezvoltate nu prea există investiții private în infrastructură, pentru că sunt costisitoare și se recuperează doar pe termen lung. De aceea le face și în aceste țări, în proporție de peste 90%, statul! Investițiile private care totuși se fac sunt recuperate din taxe pe autostradă în ani de zile și – să fie clar – cu garanția statului. Dacă nu ies banii din taxe, acoperă statul diferența față de prevederi! Niciun investitor privat nu se complică cu asemenea aranjamente într-o colonie, când mult mai simplu acaparează contractele de construcție pe banii statului în cauză! Aici, investiții se fac în exploatarea resurselor minerale, în retail, respectiv în activități cu recuperări rapide. Este o pură poveste pentru proști că au existat oferte de construcție de autostrăzi în România pe banii unor investitori. Trebuie să fi dus cu pluta să crezi așa ceva! În mod ilustrativ, singurul aranjament montat în domeniu cu pornire de bani privați – cel pentru porțiunea de autostradă Comarnic-Brașov – a căzut cu brio înainte de a demara. Constructorii – un consorțiu franco-grec – au inventat o formulă de finanțare care să combine construcția propriu-zisă cu întreținerea pe 26 ani a autostrăzii construite, astfel încât costul pe kilometru depășea 50 milioane euro. Prostul era garantat – respectiv statul român, care își răstignea contribuabilii pe decenii! Dar, întrucât cineva trebuia totuși să dea banii de început, eșafodajul s-a prăbușit. Nicio bancă n-a acceptat să se bage în afacere, considerând probabil că se vâră într-un rahat cu C mare!
În plus, cei ce caută să facă din șpagă principala explicație a lipsei de autostrăzi în România ar trebui să țină cont de faptul obiectiv că șpaga nu poate fi obținută decât dacă incriminatul contract este bugetat. Altfel, banii nu pot fi extrași de la stat și furați! Nu cred că în construcția Transalpinei sau a drumului de munte Sinaia – Piatra Arsă, Peștera, nu s-au dat sau luat șpăgi. Dar drumurile respective există și, cu șpăgi sau fără, există pentru că bani pentru ele au fost bugetați. Nu s-au bugetat însă niciodată construcții pe tronsoanele Pitești – Sibiu, Comarnic – Brașov, Iași – Târgu Mureș! Și atunci, drumurile respective nici nu există! Dar apropo de bugetari! 80-90% din contractele de autostrăzi din România, alea puține, sunt cu firme străine. Și atunci, din două una: ori nu există corupție și șpăgi în rutierul din România, ori campionii corupției și șpăgilor sunt „mântuitorii“ străini ai țării. Ați văzut desfășurătorul contractelor CNAIR pe 2017? Din primul miliard lei bugetat (respectiv primele 50 mari contracte), toate, cu excepția unuia sfrijit de numai 17 milioane lei (destinat ciozvârtei de câțiva km București-A3), sunt alocări pentru infrastructura din Ardeal. Măi, frate, toate, chiar toate?! Dacă nici asta nu-i comandă externă, atunci sunt eu popă!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul