Dacă pierderea controlului național asupra economiei și deciziei politice este probabil cea mai teribilă consecință, punctul terminus pus agriculturii românești și șanselor oferite de aceasta țării este, fără îndoială, dintre implicațiile apartenenței la UE, cea mai neagră dintre paginile istoriei seminției românești și strămoșilor ei pe pământurile României de azi.
Neîndoios, agricultură se va mai face pe aceste pământuri, probabil mai performantă decât până acum, dar nu în folosul României ca țară și românilor ca neam. Argumentul că, în timpul comunismului, agricultura era într-o stare precară, iar aprovizionarea agroalimentară într-una jalnică nu ține. Dacă, față de o asemenea situație, putea fi un obiectiv distrugerea agriculturii românești nu trebuia să alegem să pupăm în fund UE ca să ne ajute în acest sens, găsind o cale mai onorabilă. Mental, cel puțin, căci practic n-a prea înțeles cum stă de fapt treaba în UE, România s-a agățat de UE ca de o salvare! Și a primit o distrugere.
România a intrat în UE într-un moment extrem de nefavorabil agriculturii ei și perspectivelor acesteia. Grație unui program prelungit și extrem de costisitor de sprijinire masivă a producției și exporturilor agricole, UE se transformase din importator net în exportator net de produse ale zonei temperate și nu mai avea interes în prezența unui nou competitor. Cu România a fost foarte ușoară rezolvarea: pericolul fiind doar potențial, a fost suficientă stimularea pe toate căile a poziției de consumator agroalimentar a României, poziție supraexagerată rapid și care a pus umărul la stingerea surplusurilor agricole ale UE.
De fapt, toată construcţia programului UE privind sectorul agricol din România pleacă interesat de la falsa premisă a ocupării pletorice din agricultură. Banii acordaţi acestui domeniu sunt de fapt nu pentru dezvoltarea agriculturii, ci pentru aşa-numita „dezvoltare rurală“, respectiv pentru scoaterea forţei de muncă din agricultură şi îndreptarea ei către alte ocupaţii, pe cât posibil mai mult tot la sate, întrucât, în lipsa măcar a vreunui cent pentru dezvoltarea industriei, la oraşe ar aştepta-o doar mizerie şi sărăcie! Asta este strategia UE pentru agricultura din România! S-a calculat, la început, că, potrivit acesteia, ar fi vorba de nevoia ca din agricultura românească să fie eliberate contingente de forţă de muncă de 2-3 milioane de oameni! În timp ce exact aceşti oameni au fost de fapt împinși de sărăcie în țările UE şi deja de mult contribuie la bugetele acestora! Iar pe ogoarele patriei mai trudesc doar oameni peste 55 de ani, care îşi aşteaptă, prin vârstă, obştescul sfârşit!
Indiferent dacă vrem sau nu, data de 1 ianuarie 2014 va constitui peste timp un moment crucial. Acesta va fi marcat probabil sfârşitul ţării înseşi. De la 1 ianuarie 2014 s-a dat liber vânzării terenurilor din extravilan către cetăţenii UE. Că şi cetăţenilor români li se permite să facă acelaşi lucru prin ţări ale UE nu este altceva decât o diversiune. Degeaba mi se permite să cumpăr un Mercedes, când eu nu-mi permit decât closet în curte! La nivelul câştigurilor lunare şi averilor acumulate de cei din centrul din Vest şi respectiv de cei de la periferiile din Est ale UE, liberalizarea vânzării terenurilor este o operaţiune fără precedent de deposedare a săracilor din Est, cu România și românii în frunte, de către bogaţii din Vest, în spiritul celei mai crâncene exploatări colonialiste.
Faţă de actuala expropriere funciară, cea comunistă a fost un biet bebeluş. Aceea avea întoarcere, o răsturnare politică putând repune în posesie pe proprietari. Noua deposedare prin vânzare-cumpărare este fără întoarcere. Este definitiva rupere de glie a românului. Și cu aceasta, România ca ţară are toate condiţiile să nu mai existe!
Rolul pe care România îl putea eventual juca în noua fază a crizei alimentaţiei mondiale – criză inevitabilă pe fondul creşterii populaţiei globului şi limitării resurselor de hrană – se cere, în viziunea Bruxellesului, anihilat! Cea mai eficientă modalitate este, după dislocarea deja a populaţiei rurale româneşti în plină capacitate de muncă spre Occident, preluarea pământurilor agricole de către occidentali. Pământurile nu pot fi, desigur, deplasate de aici! Dar roadele lor pot fi preluate şi, astfel, de beneficiile de pe urma lor se pot bucura noii proprietari, şi nu românii!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul