Site icon gandeste.org

Humanitas- monopolul adevărului, Ministerul Propagandei?!

Reacția celor de la Humanitas față de RAO se înscrie în aceeași linie cu cea a celor de la CNN față de Russia Today, (i)Realitatea și Digi (UM)24 față de România TV și Antena3, Ho(i)tNews față de diverse site-uri și exemplele ar putea continua.



Cei care până de curând dețineau monopolul pe propagandă se vaită acum în piața publică atunci când altcineva foloseste aceleași canale de diseminare a adevărului de altă culoare, fiindcă nimeni nu deține adevărul absolut. Unii vorbesc de morală, alții de ideologie, unii de un drept legal, alții de fakenews, când, în fapt, toți plătesc pentru diseminarea adevărului LOR, care, de cele mai multe ori (dacă nu chiar de fiecare dată), nu este și al NOSTRU.

Dar ceea ce înțeleg eu din toată această sinistră mascaradă, fiindcă atât mă duce capul pe mine, este esența capitalismului: monopolurile si oligopolurile sunt și morale, și corecte politic, și legale, și mai reprezintă și adevărul absolut atunci când sunt ale LOR. Când cineva, altcineva, folosindu-se de aceleași reguli ale pieții le strică jocurile, atunci trebuie schimbate regulile, trebuie desființați, interziși … arși în piața publică.

Așa ne trebuie, fiindcă, înainte de toate, am asistat pasivi la o mare fraudă morală în ultimii 27 de ani, desfășurată sub umbrela binelui comun, a interesului public, când, de fapt, a fost întotdeauna vorba despre interesele și binele unor găști.

Ce nu înțeleg, oricâte eforturi aș face este cum …zda mă-sii poți vorbi de moralitate, tu, director de editură trecută (printr-o simpla semnatura, a lui Pleșu) din proprietatea statului în proprietate privată, editură căreia i s-au șters toate datoriile către stat în anul 2000 precum trustului Mediapro/ProTv (tot printr-o simplă semnatură, a lui Remeș), editură care s-a înfruptat din banul public via Ministerul Educației, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român și alte instituții ale statului mai mult decât oricare altă editură- de exemplu RAO.

Dar așa se întâmplă când ți s-au tăiat sursele de finanțare oculte, când nu mai ai acces la banii publici, fie pentru “scriitorașii cei viteji”, fie pentru manualele așa-zis alternative și auxiliarele școlare.

Epoca capitalismului pe bani publici trebuie sa se încheie, fiindcă ori suntem golani (din Piața Universității) ori nu mai suntem.

P.S. “E foame de bani e foame de bani, băieți/ Lumea tre’ să știe ce fel de băieți sunteți.”

Autor: Laurențiu Nicodim

Exit mobile version