Mai întâi, despre efecte: 17.000 de megawaţi putere instalată ajunseseră la începutul anului trecut cererile investitorilor care ar fi vrut să-şi facă parcuri eoliene în România. În termeni de capacitate, asta înseamnă cât 24 de reactoare de talia celui de la Cernavodă. Ca producţie efectivă, cât opt. Ca bani, undeva spre 30 de miliarde de euro. Dacă investiţiile ar fi început la timp şi măcar un sfert se materializau, România putea scăpa în 2009 cu o scădere economică mult mai blândă sau chiar cu stagnare. Însă ultima numărătoare arăta 14 megavaţi funcţionali. Iar ANRE, adică BNR-ul energiei, refuza cererile pe bandă rulantă.
De ce? Lipsesc două lucruri: 1. – capacitatea Transelectrica de-a prelua fizic surplusul, lucru care însă se poate rezolva cu bani – chiar ai clientului – şi 2. capacitatea dispeceratului naţional (tot Transelectrica) de-a găsi surse rapide de energie pentru arbitraj, în momentele în care nu bate vântul iar producţia scade mult sub necesar.
Ei bine, aici iese Hidroelectrica din povestea în care tocmai ar fi trebuit să intre.
Pe lângă că e ieftin de produs odată ce s-a terminat investiţia iniţială, energia hidro are şi un alt mare avantaj: este uşor stocabilă şi disponibilă instant. Astfel, valoarea de piaţă unui kilowatt/oră hidro poate ajunge de câteva ori mai mare decât al kilowattului clasic în cazuri de urgenţă, pe aşa-numita piaţă spot.
Cum merg însă lucrurile în România. Hidroelectrica pare că nu a auzit de noţiuni ca preţ de piaţă, cerere şi ofertă sau disponibilitate a serviciului. La calcului preţurilor foloseşte principiul comunist cost-plus. Deci, dacă crede că are un cost mic, i se pare rezonabil să mai pună un „adaos comercial” minuscul. Aşa se face că dacă un megawatt pe piaţă costă 60 de euro, la hidroelectrica el costă 30.
Beneficiarii sunt cunoscuţi de popor drept „băieţi deştepţi”. Titlu care nici nu e greu de obţinut în atare condiţii. Însă ei sunt chiar mai deştepţi decât se bănuieşte. De ce? Pentru că Hidroelectrica e atât de proastă încât le livrează curent în flux constant (în bandă). Un lucru pe care nici măcar nu-l poate face tot timpul: livrarea în bandă este în mod normal principiul de funcţionare al unei centrale termo. Hidrocentralele acoperă în general doar vârfurile de consum-
Aşa se ajunge la următoarea situaţie absolut hilară. Hidro semnează că dă curent cu 30 de euro, oră de oră. La un moment dat, nu plouă o perioadă mai lungă. Căpuşele se uită lung cum scade apa din lac. Când se termină, trebuie să cumpere ca să-şi onoreze contractul. Termoelectrica bagă cărbuni şi livrează către Hidro, cu 60 de euro.
Hidro îşi onorează contractul cu 30 şi marchează o pierdere de poveste.
Aceeaşi poveste în care erau şi turbinele eoliene. Pentru că în loc să fie furnizor în caz de urgenţă este consumator în caz de urgenţă, Hidroelectrica nu poate acoperi găurile provocate de funcţionarea intermitentă a eolienelor. Care de aceea nu mai primesc autorizaţii, şi nu mai aduc investiţii iar economia României piere x miliarde. Asta, în aval.
Înapoi în amonte, la Hidroelectrica, ajungem la bilanţuri. Un audit sau o anchetă criminalistică profesionistă ar putea arăta exact care sunt problemele acolo. Ce arată însă analiza de business intelligence:
Hidroelectrica are o mediană minusculă a marjei de profit, undeva la 3% pe an. Un an cu pierdere masivă, care arată ce înseamnă să îţi facă planul de afaceri nişte paparude, şi doi profit, ceva mai mare, care arată că se poate.
Ce înseamnă o marjă de 3% pentru Hidroelectrica? Este IN-AD-MI-SI-BIL!!!
Din două motive:
1. Hidro nu are costuri cu amortizarea. Nu în bilanţ. Investiţia, care este cel mai important cost în cazul energiei hidro a fost achitată de mult.
2. Hidro nu are costuri cu redevenţa pe debitul de apă. De fapt are, dar la un nivel minuscul şi simbolic. În mod normal, metrul cub de apă uzinată ar putea fi taxat la valoarea sa de oportunitate.
1 şi 2 nu se adună în totalitate, dar dau totuşi o sumă care ar trebui să depăşească jumătate din cifra de afaceri. Cu alte cuvinte, fără rate la bancă şi fără redevenţă pe apă o marjă de profitabilitate de 50% este rezonabilă pentru energia hidro. De la 50% până la 3%, totul poate fi considerat pierdere structurală. Adică bani duşi pe apa sâmbetei.
În cazul nefericit, sunt pierduţi din prostie. În cazul fericit, sunt pierduţi din rea intenţie. De ce este al doilea cazul fericit? Evident, pentru că prostia nu se mai vindecă.
sursa: riscograma.ro