Să nu încetăm a ne coborî genunchiul la rugăciune pentru MIHAIL LONGHIN JAR, vrednicul mitropolit de Bănceni, Herța.
Persecuțiile și presiunile autorităților ucrainene, se întețesc cu fiecare zi. În prezent Înaltpreasfinția Sa este judecat de un tribunal ucrainean pentru vini imaginare (astăzi a avut a doua înfățișare). Un exemplu este foarte concludent: cerând un translator, judecătoarea l-a întrebat “Din ce limbă?” Dânsul a răspuns “Din limba noastră, românească”. Judecătoarea: “Nu am auzit de această limbă!” (ea o știa doar pe cea ‘moldovenească’!?)
În urmă cu câteva ore, la ieșirea din sala de judecată părintele Longhin s-a adresat poporului credincios venit în număr mare, să-i fie alături. Iată câteva fragmente.
“Iubiți credincioși, să vă rugați fierbinte. Ne va face dreptate Dumnezeu și Adevărul… Noi avem Biserica noastră. Nu dorim la nimeni rău. N-am cerut de la nimeni, nimic. Să ne lese în pace să ne rugăm și să trăim pe acest pământ. Am rugat conducătorii țării să-mi întoarcă copiii de la război, că e un an și jumate. Nimeni nu m-aude. Mi-au adus copiii acasă invalizi. Nimeni nu m-ajută să le fac o pensie. Toți s-au pornit împotriva noastră. Dragii mei, rămân cu voi. Voi sunteți inima mea. Viața mea… Vă mulțumesc că astăzi am fost împreună. Vă mulțumesc că aveți inimă de creștini ortodocși și de români. Să nu renunțați niciodată la adevărurile noastre istorice. Avem dreptul să ne rugăm și să vorbim în limba noastră maternă. Am îngropat peste un milion de soldați în Ucraina. Îngropăm mai departe în fiecare zi. Acesta este un genocid al poporului ucrainean care vrea să ne distrugă. Să nu mai fim. Nu le va merge. Noi vom ridica mâinile noastre spre Dumnezeu. Mâinile noastre n-aș spune că sunt curate, dar n-au sânge pe ele. Ăștilalți au sânge pe mâini. Au bătut, au omorât, au tăiat cu cuțitul în bisericile noastre. Noi aceasta n-am făcut-o și nu vom face-o… Am rămas ca niște străini în țara aceasta. Nu ne aude și nu ne vede nimeni…
Eu numai ce-am terminat perfuziile. Trebuie să mă duc la spital. Unde mă voi duce nu voi spune la nimeni, pentru că sunt foarte urmărit. Primul infarct mi l-a făcut un doctor care mi-a spus ‘Trebuie moscalii omorâți toți’. L-am iertat. Șeful de la reanimare a venit lângă mine și mi-a spus ‘Eu n-am știut că la mine lucrează așa doctori’. După trei luni, același doctor a zis ‘Există Dumnezeu. Sunt vinovat în fața părintelui de la Bănceni’. A ieșit de la operație și a murit tot de infarct. Dumnezeu să-l ierte. S-a căit… Dacă nu ne vor lăsa în pace vom strânge toată Regiunea la Cernăuți. Ori ne vor omorî, ori ne vor da dreptul să trăim pe pământul nostru binecuvântat. Altfel nu se mai poate. Nu spăimântăm pe nimeni dar trebuie să deie seama. Nu vă jucați cu poporul. De-ajuns!… Nu așteptați moartea noastră că nu vom muri când vreți voi… Odată mergeam cu mașina la Kiev cu viteză mare. Când ne-am dat jos, la o roată toate șuruburile erau date drumul. Abia se ținea într-unul.
La mănăstire a fost trimisă o persoană să mă taie. I-am prins mâna cu cuțitul care a vrut să-l înfigă în inima mea, i-am sucit mâna la spate. A scos al doilea cuțit care îl avea ascuns la ea și mi l-a pus la gât. Părintele a sărit pe fereastră și când a ajuns cuțitul la gât, mâna lui a fost pe mâna ei. O noapte a fost ținută la psihiatrie la Cernăuți, că-i bolnavă. A doua zi i-au dat drumul acasă. Era sănătoasă. Era doftoreasă. Știa unde trebuie să pună cuțitul. Ne-au otrăvit cu mercur și arsenic. Viena și Germania ne-a pregătit medicamente și ne-a vindecat. Zilele noastre sunt în mâna lui Dumnezeu. Vă binecuvintez pe toți!”
Autor: Harry Tavitian