Site icon gandeste.org

Halucinantul caz Chiliman și dezastrul din justiția mioritică

Cu ochii la situația din SUA și la marea vaccinare anti-Covid, știri fierbinți au        trecut pe lîngă noi și e păcat. Mai ales în domeniul crucial al Justiției, unde par să se  întâmple lucruri de-a dreptul neverosimile și care ar fi meritat reacții mai profunde. Cazurile Chiliman, Dragnea și Zlotea sunt doar câteva exemple.

”A luat sfârșit vechea domnie a corupției, nepotismului și criminalității organizate, care încerca să fure speranța și viitorul generațiilor de români. Statul de drept a fost consolidat în România și în continuare viitorul său este unul strălucit” decretează, ritos, ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, mai înainte de a se întoarce în patrie.

S-o fi sfîrșit vechea domnie a corupției, numai să nu ne fi pricopsit cu una nouă, proaspătă și în putere.

De ceva vreme, românii iau cunoștință de lucruri, cum spuneam, de-a dreptul neverosimile și lipsesc, din păcate, reacțiile necesare.

Ar fi fost interesant de aflat cum e posibil ca o instanță să dea unui inculpat – fostul europarlamentar Marian Zlotea – doi ani cu suspendare în prima instanță și opt ani și jumătate cu executare în a doua instanță? Cum pot apărea asemenea diferențe de apreciere între două instanțe, de netolerat, am spune, într-un stat de drept?
La fel de interesant ar fi și de lămurit o coincidență cam prea ieșită din comun: Liviu Dragnea, adus la DNA, pentru participarea la inaugurarea mandatului lui Donald Trump din 2016, exact în ziua următoare votului pentru suspendarea acestuia din Camera Reprezentanților.

De departe, însă, cel mai grav caz e al fostului primar al sectorului 1, Andrei Chiliman, anchetat din 2015 pentru mega-corupție.

Ieri, am aflat finalul scandalului.

Lotul Chiliman – pentru că au fost mai mulți acuzați – condamnat la ani grei de închisoare?
Lotul Chiliman achitat?
Lotul Chiliman trimis măcar în judecată?

Negativ pe toată linia.

Nu, DNA a clasat dosarul pe șest, în decembrie, conform relatărilor presei, pur și simplu pentru că fapta nu există!!!

”La data de 16 decembrie 2020, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, în conformitate cu prevederile art. 16, lit. a (“fapta nu există”) și c (”nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”) și din Codul de Procedură Penală. Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe și suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor de corupție reținute inițial în sarcina inculpaților” se arată în anunțul oficial al DNA.

De ce spunem că scandalul Chiliman e unul de-a dreptul halucinant?

Iată de ce.
Să reamintim, pe scurt faptele, într-unul dintre cele mai spectaculoase dosare din istoria țării.

În dimineața zilei de 18 iunie 2015, se răspîndește o știre de breaking news: Andrei Chiliman, una dintre cele mai grele figuri ale liberalismului, ar fi vizat de DNA într-un dosar al cumnatului premierului Victor Ponta.

La orele 15, 30, Andrei Chiliman e ridicat de procurorii DNA de pe aeroport – venit de la Bruxelles, unde fusese în cărți pentru un prestigios premiu european -, pentru a fi dus la audieri la DNA Ploiești, celebra moșie a cuplului Onea-Negulescu, penalii de azi.

Eternele ”surse judiciare” informau presa că primarul Sectorului 1 este suspectat de trafic de influență și de alte fapte de corupţie în acelaşi dosar în care era cercetat Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Seara, la orele 20,30, aflăm că Andrei Chiliman e reținut de DNA, pentru trafic de influență
Chiliman și un consilier, Ion Brad, sunt scoși încătușați, după opt ore de audieri.
Spectacol mediatic total!

Imediat după, DNA informează că Andrei Chiliman este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență, grup din care ar mai face parte Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Ion Brad. Faza cu familia premierului Ponta ”căzuse” la montaj.
Grupul ar fi avut drept scop obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare, de la agenții economici favorizați în câștigarea procedurilor de achiziție publică, pe parcursul derulării contractelor încheiate cu primăria.

Amănuntele pe surse țîșneau din toate direcțiile: a doua zi, se afla că o parte din mita de la firme se vira pentru publicitate la B1 TV şi România TV

Pe 23 iunie, aflam că s-a pus sechestru de trei miliarde de lei – cca.670 de milioane de euro!!! – pe bunurile lui Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad.
Anterior, se aflase tot pe surse că la percheziții se găsise un contract prin care soacra unuia dintre acuzați îşi împrumuta fiica cu suma de 670 de milioane de euro.

Sumele vehiculate erau amețitoare, fără precedent.

O televiziune de casă a regimului mergea pînă la a face calcule spectaculoase:

”Dacă 670 de milioane de euro ar fi puși laolaltă, în bancnote de 100 de euro, ar avea o greutate de 6,8 tone, un volum de opt metri cubi, cât să umpli o dubă, iar dacă am pune banii unii lângă alții, am avea o lungime de 670 metri, cât 22 de blocuri cu 10 etaje”.

Teza zilei era, mai peste tot, că procurorii găsiseră efectiv suma de 670 de milioane de euro la percheziții.

Replica venea de la unul dintre acuzați: ”Tot ce pot să spun este că fraţii Grimm sunt extrem de invidioşi pe DNA. Pentru că sunt nişte invenţii greu de înţeles”.

Dar cine poate lua în serios spusele unui corupt de șapte stele, așa cum erau înfățișați publicului de către DNA cei din lotul Chiliman? Că a avut, în final, dreptate deja nu mai contează.

Acțiunea procurorilor a fost considerată drept unul dintre cele mai mari succese ale luptei anticorupție. Laude, fără număr, de peste tot.

Andrei Chiliman s-a retras din funcțiile importante din PNL și a pierdut primăria Sectorului 1 al Capitalei.
Vorbim de un liberal care provenea dintr-o familie înstărită de negustori și intelectuali, persecutați politic de regimul comunist. Tatăl său, Marcel Chiliman, medic neurolog, fusese condamnat de comuniști la 7 ani de temniță grea ca „dușman al poporului”; mama sa, Viorica-Octavia, era un filolog de calibru.
Căsătorit cu arhitecta Alexandra Juvara, fiica marelui chirurg Ion Juvara, membru al Academiei de științe din New York, cu strămoși înrudiți cu Alexandru Ioan Cuza și al cărui nume e purtat de Clinica de chirurgie de la Spitalul Profesor Doctor I. Cantacuzino din București.
Oameni de excepție, care s-au trezit peste noapte cu un ”infractor” odios în familie

Cariera politică a lui Chiliman s-a încheiat, dramatic și rușinos, după două mandate de parlamentar și trei alegeri cîștigate consecutiv la primăria sectorului 1, performanță unică.

Dar nu la fel de rușinos precum s-a încheiat, în decembrie, măreața anchetă a procurorilor, prin constatarea, după cinci ani și mai bine, că ”fapta nu există”.
O clasare pe care DNA nu a avut măcar curajul și demnitatea să o anunțe din proprie inițiativă și a fost nevoie de o solicitare din partea unui organ de presă pentru a se afla. Evident, succesele sunt scurse în media prin zeci de surse ori transmise live la televiziuni, pe cînd eșecurile se ascund sub șapte lacăte.

Sutele de milioane de euro existaseră doar în mințile înfierbîntate ale lui Onea și Negulescu Portocală.
Azi, cele două rușini ale magistraturii dau, la rîndul lor, cu subsemnatul la confrații procurori pentru fapte grave de abuz în serviciu.

Întrebarea e cine va da socoteală pentru cariera de excepție, făcută pulbere, a unui liberal autentic, Andrei Chiliman, și pentru suferințele altora din preajma sa?
Retorică întrebare; de parcă nu am cunoaște de pe acum răspunsul.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: corectnews.com

Exit mobile version