Site icon gandeste.org

Haideţi să ne luăm înapoi demnitatea şi suveranitate din care au făcut preş sub tălpile marilor puteri!

În bucătăria prezidenţială fierbe la foc mic ciorba de Cotroace. Masa manipulării e pregătită la „ore” exacte pentru ospăţ! Cutreierat de îngîmfare şi ură de la un capăt la altul al fiinţei sale de fizician, profesoraşul meditativ îşi aşteaptă nervos porţia de papară, cu gîndul că dacă ar reedita un Colectiv, cine ştie?, Viorica o va lua la fugă!



Firea sa încăpăţînată îi dă motiv de nesiguranţă. Şi nu numai ea! Şi Firea de la pesede, care-l depăşeşte cu mult în sondaje. Sau poate îl macină gîndul la cît de bine şi de liniştit era cînd îşi administra în mod fizic şi metafizic banii din meditaţii şi cei 320.000 de euro fraudaţi cu apartamentul subtilizat ilegal şi închiriat băncii Transilvania. Ce mai la deal la vale, e expert în toate Bolovanul, dar e urmărit pas cu pas de ghinion. Norocul a fost ghinionul lui! Altceva nu poate face, constrîns de regulile şotronului koveşist.

Bolovanul îşi doreşte pe faţă încă o porţie de demisie, ca să aibă trei demisii de premier în farfurie. Acum, ce-i drept, dacă teroriştii de la Al-Fabet n-o vor răpi pe Viorica lu’ Pablito, are motiv. Ofensiva sa furibundă i se trage de la teama că Luluţa va fi pusă pe fugă, nu fără a-l decapa.

Mai nou, a devenit şi medium. „Aude voci” anti-europene de la pesede-alde, şi musai trebuie controlat în ureche. Precis are un bluetooth în care îi şopteşte Bundesnachrichtendienst (B.N.D). – Serviciile Federale de Informaţii ale Germaniei. Dacă n-are, e mai grav şi necesita tratament de specialitate! Cei care aud voci, aşa din senin, sînt eminamente săriţi dincolo de cerinţe şi n-au cum face prea mulţi purici pe funcţie, aşa că drumul spre următorul mandat prezintă grave alunecări de teren! Cel mai adesea cînd silabele i se strecoară printre maxilare, el lasă impresia unui bichon care latră la un pitbull, iar dacă doreşte cu ardoare o amplă manifestaţie în stradă, îl anunţăm că cea mai potrivită manifestaţie pentru el, ca preşedinte, e demisia. Apoi poate merge liniştit la schi, în Tenerife, cu bicicleta, după gratii… depinde de ghinion. Dacă vrea să se mai bucure puţin de confortul funcţiei e musai să ia cu împrumut nişte sinapse.

E vreo deosebire între groparii de top ai României, Iohannis, Isărescu, Koveşi şi Dragnea? Toţi aparţin unor cluburi de mafioţi acoperiţi, care se asmut şi se îngroapă unii pe alţii cînd contextul o cere. Cu cîteva luni în urmă, cînd Marele Blond l-a bătut pe umăr, i se aprinseseră călcîiele după S.U.A., apoi, în urma duşului rece de la Curtea Europei, s-a rostogolit supus în palma Germaniei, principalul jucător care controlează economia românească, conform ultimelor datelor Institutului Naţional de Statistică şi-l controlează şi pe Bolovan. Isărescu, unul din marii gropari al României, un dictator care a cooperat şi a permis băncilor să fure după bunul plac, rămas nu în funcţie ci pe ea, din ’89 încoace, dovedeşte că securitatea cloceşte perpetuu şi face doar pui bolnavi. Numai naivii cred că în funcţii publice se ajunge prin merit şi competenţă. Omul caracatiţei financiare mondiale şi al sistemului, „uitat” la B.N.R., în pofida atîtor grave deservicii aduse românilor şi României, Isărescu şi cei ai lui au angajat, vreme de aproape trei decenii, atacuri speculative asupra Monedei Naţionale. Toate devalizările bancare din anii ’90, făcute de oameni ai serviciilor pentru SRI, nu puteau fi date fără consimţămîntul său. Ar fi fost imposibil să rămîi pe această funcţie fără sprijinul serviciilor interne sau fără ajutor extern.

B.N.R. a fost şi este un fel de stat în stat. Cea mai mare parte a rezervelor de aur ale României a luat calea străinătăţii tot cu încuviinţarea sa. Chipurile, aurul românesc ar fi mai în siguranţă în buzunare străine. N-ar fi de mirare să-l vedem revenind acasă asemenea Tezaurului de la Moscova… la Paştele Cailor. Cum poate fi numită bancă a României, cînd pare o societate cu capital autohton, sub control străin, potrivnic intereselor Ţării. Cum creştea un pic salariul minim, Isărescu creştea cursul valutar, leul scădea exact cu procentul cu care a crescut nivelul de trai, chiar şi mai mult. Prin aceste manevre isăriste, stăpînii noştri din afară au tras tot caimacul valoros din România. Şi dacă viticultorul pleacă de la B.N.R., nu vă faceţi speranţe deşarte, va fi adusă o clonă de aceiaşi stăpîni.

Realitatea din ţară e mult mai gravă decît îngrijorările noastre, iar Bolovanul intrat deja în competiţie electorală, cu atacuri extrem de acide, nu este decît un duşman ascuns al naţiei române. Este, ca şi opozanţii lui aparenţi, azimutul iresponsabilităţii şi instabilităţii în România, al prostirii pe faţă a românilor, azimutul dezordinii constituţionale şi religioase, iniţiatorul revoltelor şi răspîndac al practicilor imorale proprii sau comandate, cu privire la familia tradiţională. Acest individ trebuie să ştie că nu slugărnicia lui ţine România în U.E. Noi sîntem în Europa înaintea multor ajunşi europeni. Însă el practică sportul minciunii ca mersul pe bicicletă, minte să-l creadă naivii, folosind aceleaşi metode staliniste ca să dea guvernele jos. Bolovanul iubeşte competiţia neortodoxă, şi-a însuşit bine lecţia avantajelor care decurg din lupta contrariilor şi ne dă lecţii de călătorie cu bicicleta, cu avionul sau însoţit de coloane de maşini în navetă săptămînală.

Pentru el şi pentru gaşca de profitori, românul e o maşinărie de pus ştampila, un filon de stors bani de pe spinarea românului pentru marile corporaţii, pentru trupele americane de ocupaţie, pentru organizaţiile financiare de tip mafiot; statul invizibil adună impozite grase apoi le prăduiesc cu metodă. Va urma cea mai nocivă, de pînă acum, campanie prezidenţială. Privită ca o xilogravură, campania Bolovanului scorneşte deja scenarii de groază printre analiştii manipulatori. Mai avem a-l auzi strigînd „Alah ahbar!”, odată cu sosirea cotelor obligatorii de migranţi indicaţi de Mutti Merkel, dar un proverb popular spune: „nu-ţi ridica poalele pînă n-ajungi să treci gîrla”, unde bolovanul declară cu mîndrie că se simte foarte confortabil!

Fiţi atenţi români! Individul acesta n-a făcut nimic pentru România! A făcut doar politică externă prin vacanţe private şi a înarmat ţara, cheltuind miliarde pe armament second hand! De aia l-a şi bătut Trump prieteneşte pe umăr, pentru banii daţi industriei americane de armament, de aia îl ţine Europa în palmă! La Curtea Europei ar trebui să se ştie că românii au intrat în istorie nu cu opinca sau cu plugul, ci cu marii cărturari şi învăţaţi, cu marii inventatori şi inovatori, care au schimbat cursul omenirii, nu cu slugoi ca Bolovanul, iar acum occidentalii vor să ne copieze pînă şi opincile şi să calce încălţaţi pe harta Ţării.

Nu-l lăsaţi să recidiveze la Cotroceni! Faceţi rost de cătuşe pe măsura pacienţilor despre care am vorbit mai sus, că tot îi place Luluţei cîntecul ăla cu Chilia. Aşadar, „românii v-au văzut, v-au auzit, vor ţine cont” la vot, tovarăşe bolovan, de fraza miracol pe care aţi rostit-o în mijlocul mistificatorilor, la marşul de după focul pus în Colectiv! Vedem de un mandat cum onestitatea Bolovanului scîrţîie din toate încheieturile, precum osiile neunse ale unei căruţe. Voi, ceilalţi trădători de Neam şi Ţară, la muncă, la spart de pietre pentru autostrăzile tip Bechtel! Cetăţenii români, cu zăbale la gură şi greutăţi în spinare, storşi de 80% din salarii, prin numeroasele şi marile taxe şi impozite şi cheltuieli utilitare, ţin în cîrcă o clasă politică extrem de numeroasă şi coruptă. Haimanalele astea ne-au făcut chiriaşi în propria ţară! Haideţi să ne luăm înapoi demnitatea şi suveranitate din care au făcut preş sub tălpile marilor puteri! Haimanalele astea şi-au construit palate furînd cărămizi din casele românilor. Sînt nişte stricaţi ce vor şă-şi îngroape Patria şi Credinţa.

Cel mai de preţ bun al românului este Patria! Aşa trebuie să ştie generaţia tînără. Patria este veşnică! Neamul meu a fost încercat de milenii! Peste noi au trecut toate uraganele barbarilor, dar noi tot aici am rămas şi vom rămîne! Să audă şi Europa şi Marele Blond de la Casa Albă, înroşită pînă la acoperiş cu sîngele popoarelor atacate în propria lor ţară, că niciun lanţ şi niciun imperiu nu ne-au sugrumat de-a lungul istoriei, pentru că românul a adăpostit pe Dumnezeu în casa lui cu mai multă demnitate, cu mai multa credinţă decît alte popoare, că românii sînt cei care au mîncat şi vor mai mînca coliva imperiilor! În patriotism stau mulţi ani de credinţă, iar voi corupţilor l-aţi jefuit pînă şi pe Dumnezeu! Bolovanul n-a catadicsit să înveţe că rănile Patriei nu se pot lecui cu reţeţe străine. Aceşti tîlhari şi gropari ai lui Dumnezeu vor să fure sufletul ţării noastre, însă eu îmi recunosc Patria încă de la intrare, după turlele bisericilor, după sfinţii din calendar şi după Dumnezeul românilor. Poţi smulge pe om din ţara lui, dar nu-i poţi smulge niciodată patria din suflet.

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: Art-Emis

Exit mobile version