Grupul elitist se întâlneşte între 30 mai şi 3 iunie în SUA, în statul Virginia, la Hotelul Westfield Marriott. După fiecare întâlnire a grupului Bilderberg se întâmplă lucruri importante în lume. În 2008, atunci când Barack Obama şi Hillary Clinton erau umăr la umăr în cursa pentru nominalizarea în cursa prezidenţială din partea Partidului Democrat, a avut loc o întâlnire a grupului Bilderberg în Chantilly, Virginia.
Hillary şi Obama au dispărut în ziua de 5 iunie 2008 pentru câteva ore, undeva în zona Washingtonului, după cum a relatat apoi presa americană, care a tras concluzia că au fost amândoi, cu siguranţă, la întâlnirea cu cei din Bilderberg. Atunci când avionul celor doi s-a întors la Washington, Obama nu era la bord, semn că acesta a fost favoritul celor din grupul Bilderberg în fruntea SUA. Aşa s-a întâmplat cu preşedintele George H.W. Bush în 1985, cu preşedintele Bill Clinton în 1991, cu Tony Blair în 1993 sau cu Romano Prodi, fostul şef al Comisiei Uniunii Europene, în 1999.
Întâlnirile şi discuţiile grupului sunt secrete
Grupul Bilderberg a luat naştere în mod oficial în 1954, prima întrunire având loc în Hotelul Bilderberg, din localitatea olandeză Oosterbeek, de unde i se trage şi numele. Proprietarul hotelului era Prinţul Bernhard de Olanda, tatăl Reginei Beatrix. Potrivit jurnalistei spaniole Cristina Martin Jimenez, care a studiat istoria şi evoluţia grupului, finanţistul Joseph H. Retinger, un evreu de origine poloneză, îi ceruse Prinţului Bernhard să îi invite pe liderii NATO şi nu numai la o dezbatere deschisă pe teme de actualitate externă. Printre cei care au răspuns atunci invitaţiei s-au numărat reprezentanţii tuturor statelor membre NATO, precum şi magnatul David Rockefeller, directorul CIA Walter Bedell Smith şi preşedintele companiei multinaţionale Unilever, Paul Rijkens. În total, 66 de participanţi. Primul preşedinte al Bilderberg a fost chiar Prinţul Bernhard, care a deţinut această funcţie până în anul 1976.
Un rol important în coagularea Grupului Bilderberg l-a avut Planul Marshall. Pe lângă implicarea Statelor Unite ale Americii în reconstrucţia economică post-belică şi renaşterea capacităţii de con¬sum a clasei mijlocii europene s-a propus şi crearea Europei Occidentale a Cărbunelui şi Oţelului.
Astfel, cu doi ani înaintea primei întruniri a Grupului Bilderberg, a luat fiinţă Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. Acesta a fost primul pas al mişcării de unificare a Europei, avându-l ca principal propulsor chiar pe Joseph H.Retinger.
Rockefeller, unul dintre cei mai importanţi membri
Ierarhia Bilderberg se structurează în trei cercuri concentrice, susţine Cristina Martin Jimenez. Cercul intern şi inaccesibil îl constituie aşa-numitul Comitet al Înţelepţilor. Este alcătuit din patru membri, dar nu se ştie decât numele unui dintre ei: americanul David Rockefeller, acum în vârstă de 96 de ani. În calitate de preşedinte, vicontele Etienne Davignon face parte din Comitetul Director, cercul intermediar, unde mai sunt reprezentate secretariatele şi trezoreriile de pe ambele maluri ale Atlanticului. Etienne Davignon, care este fost vicepreşedinte al Comisiei Europene şi preşedinte al Agenţiei Internaţionale pentru Energie s-a instalat la conducerea Bilderberg în anul 2000.
Comitetul Director este alcătuit din 15 membri permanenţi americani şi 24 europeni, însărcinaţi cu elaborarea listei participanţilor la întrunirile anuale. Fiecare membru invită câte două personalităţi de talie internaţională: un om politic de rang înalt şi un industriaş sau un bancher şi un profesor ori jurnalist.
Pe lista finală apar puţin peste 100 de nume. Ultimul cerc este alcătuit din invitaţi ocazionali şi afiliaţi permanenţi. Participanţii ocazionali sunt numiţi “inocenţi” pentru că, “după unii critici foarte duri ai Bilderberg, aceştia lucrează pentru atingerea unor scopuri fixate în prealabil de iniţiaţi”.
“Eu nu cred că suntem o clasă conducătoare globală pentru că nu cred că există aşa ceva. Pur şi simplu cred că suntem oameni influenţi interesaţi să le vorbim altor oameni influenţi”, spunea vicontele belgian acum şase ani, într-un interviu pentru BBC, referindu-se la întâlnirile anuale ale Grupului Bilderberg. Prima dintre acestea a avut loc acum mai bine de cinci decenii.
Autor: Bogdan Biszok
sursa: capital.ro