Sub aspect politic şi economic, se va întâmpla la fel? În pieţele financiare, în cancelariile occidentale, se vorbeşte de ceva timp de posibilitatea ca statul elen să părăsească zona euro, din motive de (slabă) competitivitate. Unii chiar spun că este singura soluţie aceea ca Grecia să se reîntoarcă la drahmă, iar prin slăbirea monedei economia şi activele să redevină atractive pentru investitori.
Dacă selecţionata de fotbal a Greciei a părăsit Euro 2012 în timpul regulamentar de joc, după o partidă frumoasă, ne aşteptăm mai degrabă ca ieşirea din zona euro să se facă pe căi ocolite, încălcându-se regulile jocului. De altfel, tratatele Uniunii Europene şi complexul legal care asigură funcţionarea mecanismelor uniunii monetare nu prevăd cum o ţară poate abandona moneda unică.
Chiar dacă nu sunt puţini cei care văd o soluţie în ieşirea Greciei din zona euro, deficitul de competitivitate al economiei elene reprezintă doar un aspect al problemei. Să ne amintim, totuşi, de unde a plecat criza în care ţara se zbate deja de aproape trei ani: de la stocul datoriei publice (redescoperit ca fiind mare de către investitori).
Dacă datoria publică a Greciei s-a aflat în centrul neliniştilor pieţei (în general, criza pe care o traversăm la nivel mondial este o criză a datoriilor), trebuie să admitem că – fără lichidarea acesteia – ieşirea din zona euro nu rezolvă prea mult. Aşadar, renunţarea la obligaţiile care decurg din datoria acumulată reprezintă mai degrabă o prioritate pentru statul elen decât părăsirea uniunii monetare.
Datoria este denominată în euro, este contractată în mare parte de la creditori externi, se află sub incidenţa unor legi internaţionale. Deci părăsirea zonei euro nu ar putea fi asimilată unei repudieri a creditorilor. Stocul de credit guvernamental, un bolovan greu de cărat, poate rămâne la fel de împovărător pentru o economie deraiată în afara zonei euro.
Nu ştim ce competitivitate poate câştiga Grecia prin devalorizarea monedei. Competitive sunt companiile, nu economia în general. S-ar putea ca mediul de afaceri din Grecia să nu-şi creeze niciun fel de avantaj. Dimpotrivă, pulverizarea instantanee a capitalului firmelor prin conversia la o monedă ce s-ar devaloriza peste noapte le-ar pune sub un stres mai mare. Ţara este, în plus, una săracă în resurse. Înainte de a ne gândi la competitivitatea exporturilor, ar trebui să luăm în calcul efortul (mai ridicat) al companiilor pentru accesul la materia primă.
Rămâne industria turismului… Devalorizarea poate împinge foarte jos, în termeni reali, tarifele pentru turiştii străini. Pentru o vară! Anul 2013 ar putea oferi oportunitatea unor vacanţe de neuitat… prin preţurile derizorii. Rebalansările ulterioare ar face însă ca această depreciere să fie parţial anulată. Avansul preconizat de competitivitate s-ar disipa în 12-18 luni, iar Grecia ar lua-o de la capăt. Tot ar ajunge la capitolul reformelor structurale!
Din acelaşi registru al inevitabilului face parte şi falimentul pe datoria publică. Statul elen, în cele din urmă, nu îşi va putea onora angajamentele şi varianta repudierii datoriilor se va impune de îndată ce bugetul public îşi va regla deficitul primar.
Până la un faliment recunoscut în toată regula, ieşirea din zona euro ar ataca totuşi problema stocului datoriilor. De data aceasta private. Abandonarea monedei unice europene şi înlocuirea ei fie cu un surogat de euro, fie cu o nouă drahmă, ar echivala cu repudierea datoriilor celor mai slabi dintre creditori, cei aflaţi exclusiv sub incidenţa legilor elene. Între aceştia, primii sunt deponenţii din băncile greceşti ale căror depozite, odată transformate în noua monedă, ar fi abrupt curăţate. Dacă estimările analiştilor indică o devalorizare între 40% şi 60% a noii drahme, după punerea iniţial la paritate a acesteia cu euro, atunci cam tot atât ar intra la apă şi depozitele din băncile greceşti.
Având în vedere această perspectivă, încă este de mirare că în ultimii doi ani şi jumătate depozitele sectorului privat, deopotrivă firme şi persoane fizice, s-au redus cu numai o treime. Fenomenul fugii deponenţilor cu banii din bănci s-a accelerat în ultimele săptămâni, fiind zile în care retragerile se ridică la sute de milioane de euro. Este teama creditorilor de a nu fi repudiaţi şi este perfect asemănătoare cu cea a investitorilor care aruncau titlurile de stat în piaţa secundară ştiind că acestea nu mai pot fi plătite la valoarea nominală. Ambele decizii – calificate adesea drept panică – sunt raţionale! Este înţelegerea pieţei că banii împrumutaţi au fost risipiţi şi nu mai pot fi recuperaţi.
Dacă Grecia rămâne în zona euro, demonetizarea economiei elene va spulbera sistemul bancar. Dacă ţara iese din uniunea monetară, laolaltă companii şi gospodării ale populaţiei se vor trezi sărace pe munţi de bani fără valoare. Dincolo de povestea câştigului de competitivitate, orice rezoluţie s-ar găsi pentru problema Greciei, nu poate fi fără durere.
Nu ştiu cum se face că, abia ajunşi la putere, atât noul premier Antonis Samaras, cât şi ministrul de Finanţe Vassilis Rapanos s-au îmbolnăvit.
Într-atât de grav, încât a fost nevoie de spitalizarea lor! Şi cum domnii respectivi sunt în spital, întâlnirea programată pentru ieri cu reprezentanţii Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Centrale Europene s-a amânat. Este în spiritul ultimilor trei ani: când nu avem soluţii, amânăm. O fi pierdut naţionala de fotbal a Greciei la Euro în faţa Germaniei, dar măcar s-a prezentat pe teren…
Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro