Așa cum zicea, în 1990, la Mineriadă, celebrul miner intervievat de TVR: „Am găsit la PNŢ-eu droguri, armament, muniție și mașină de scris automată”, tot așa și americanii au găsit drogurile în Venezuela și l-au săltat pe „cultivatorul” Maduro. Și au pus-o și democrații soroșiști de proteste împotriva lui Trump, la New York și aiurea prin alte orașe mari, că cică Maduro, deși ostracizat și sancționat pentru politicile sale, era pe mână cu alde Soroș, Obama și celelalte șopârle wokiste.
Uniunea Europeană „privește cu atenție și îngrijorare” lovitura americană din Venezuela, care între noi fie vorba, e la fel de ilegitimă ori legitimă, justificată ori nu, pe cât e operațiunea militară specială a Rusiei în Ucraina. mUE, în dubla măsură ce o caracterizează, ezită să condamne „lovitura de teatru” din Venezuela, dar va nega în continuare, vehement, operațiunea Rusiei în Ucraina, va finanța regimul de la Kiev și va înfiera proletcultist soroșist „agresiunea” Rusiei împotriva Ucrainei, ignorând prima lecție a istoriei, aceea că, mai devreme sau mai târziu, „Istoria o scriu învingătorii”.
Cred că „măreața mUE” e doar un spectator tembel, la piesa de teatru numită „Șervețelul lui Trump și a lui Putin”, pe care cei doi au jucat-o anul trecut, al cărei act principal s-a jucat la Anchorage. Posibil ca, în curând, China să descopere „drogurile” din Taiwan, pe care Israelul le tot caută și ei în Iran.
Revenind la noi, totul e conform planului și nu e nici un pericol. Petrolul nostru e deja dat, că l-am dat de bună voie și toată lumea știe că suntem prea puturoși să cultivăm din astea halucinogene, deci nu trebuie să le caute nimeni că știu siguri că n-avem.
Nu suntem furnizori, ci mai degrabă consumatori, dar ceea ce consumăm noi sunt halucinogenele sintetice, de proastă calitate, ale lui alde Bou le Jean și Nimicușor.
Cei doi corifei ai hoției și găștile aferente au avut viziunea să caute ei „drogurile noastre”, înaintea „jandarmilor universali internaționali”, chiar în buzunarele propriei populații și să raporteze lui alde Macron că nu au găsit, dar că ne pot amenda drastic prin impozite și taxe, ca și cum am avea, pe principiul, că(?!)chiar dacă nu am greșit, noi ne recunoaștem fapta, semnăm procesul verbal și plătim amenzile, oricât de mari ar fi.
Autor: Gogu Orlando

