Să vă zic una, acum la decesul lui Ion Iliescu. În 1997 am fost în județul Bacău, într-un soi de „vizită de lucru” cu Emil Constantinescu, care era de mai mult de o jumătate de an Președintele României. La coborârea din cohorta prezidențială îl aștepta „poporul” pe Constantinescu. Se străduise CDR-ul să adune poporul la fața locului.
Lui Emil Constantinescu nu îi ieșea niciodată băile de mulțime. Nu era de calibrul lui Iliescu ori a lui Băsescu. Era rigid, scorțos, ziceai că are un băț în fund. Nu comunica empatic cu poporul. Nu îi ieșea chestia asta. Și destinul îl duce în fața unei bătrâne, de genul 70 plus, îmbrăcată ca de la țară, nu îi lipsea nici broboada, basmaua ori ce o fi fost și staff-ul îl tot îmboldea să vorbească cu pulimea, să încerce „să fie popular”.
Era 1997 când CRD-ul și PNȚ-ul erau pe valul victoriei de la sfârșitul anului 1996, dar să revenim la scenă.
Ajunge Constantinescu în fața băbuței, a văzut-o inofensivă și încearcă să comunice cu ea, prinzând-o cumva ușor de mână, într-un gest ce se voia tandru, plin de sentiment. Băbuța îl ascultă liniștită, în timp ce Emil Constantinescu îți spunea clișeu: Sunt Emil Constantinescu președintele României, bl, bla și ce să facem ca să fie bine și să nu fie rău.
Băbuța așteaptă răbdătoare să termine Constantinescu monologul, destul de leșinat ca ton, după care începe dialogul:
– Cine ești? Al cui?
Emil Constantinescu, președintele României, răspunde Constantinescu calm, dar sâcâit spre iritat.
– De la București? Insistă băbuța care acum îl prinsese ea de mână.
– Da mamaie, de la București.
Atunci, vă rog, când ajungeți înapoi la București puteți să îi spuneți lui ion Iliescu să ne mai mărească și nouă pensiile, că murim de foame!
Be nene, s-a făcut liniște. Alaiul de pupători de moaște, șoferi de cohortă prezidențială, sepepiști au încremenit. Lui Constantinescu îi căzuse fața.
Ăsta a fost Iliescu și acea epocă. Așa că useriștilor, alde Fritz, mit, piț, puț, istoria nu e cum vreți voi să fie. Și asta, departe de a încerca să îi ridic eu statuia lui Ion Iliescu, vorba prietenului meu Virág Zsolt.
Tot atunci l-am cunoscut și pe consilierul prezidențial Ciuvică, de profesie medic, la acea vreme, între timp devenit la Aneta 3 ginecologul acestei guvernări de rahat ori proctologul lui Voiculescu, împrumutat între timp să îl consulte și pe Mucușor Șpan, tot în partea dorsală. Dar despre asta, cu altă ocazie. Poate la decesul lui Ciuvică.
Autor: Gogu Orlando