Nu aveau, mă, cum. Mucușor Șpan și Iohannis nu aveau cum „să meargă la mort”, cum ar fi spus mamaie, adică la priveghi. Nicu’ Șordan ar fi făcut noaptea în pat de frică vreo lună, iar lui Iohannis i-ar fi fost teamă că se ia mortul după el.
Și, apoi, lui Iohannis nu îi place coliva, că la ei nu e cu colivă, iar Mucușor e ortodox de sanchi, doar declarativ, ca să îl voteze fraierii.
În timp ce Iliescu spunea, dacă ne mai aducem aminte, că e liber cugetător, Mucușor e necugetător, dar se dă ortodox cu țiitoare. Și ce să facă el acolo? Să se hlizească precum omida la perdea?
Apoi, să meargă la catafalcul lui Ion Iliescu era blasfemie, că i-ar fi reproșat alde Mândruță că, de când a ajuns la Cotroceni, i s-a înmuiat lupta de clasă, a fost corupt de morala creștină și încalcă linia sexo-marxismului globalist. Și, în plus, pericolele pândesc la fiecare pas.
Dacă găsești vreun preot cu cădelniță și busuioc care atentează cu niște agheasmă? Desigur, nu îl omoară, că previn SPP-iștii antenatul aruncându-se în fața stropilor, dar nu vrea să riște. Un strop, doi, de apă sfințită îl pot atinge totuși și aici apar două pericole.
Primul – dacă îl udă, îi strică patina, că el nu degeaba e certat cu apa. E pentru look. Dă tonul unui trend, acela al salvării apei. Al conservării mirosului bio. Al doilea – bă, dacă îl ating stropii, riscă să îl frigă sau, mai grav, să îl ardă și să îl păteze pe vecie. Va avea tot restul vieții un stigmat de „credincios”, ceea ce îl va face să piardă sprijinul neomarxiștilor globaliști, care, dezamăgiți, vor spune că „au ieșit dracii din el”, l-au exorcizat atunci când s-a dus la catafalcul lui Iliescu”.
Știu, nu are ce căuta agheasma la un priveghi, dar poți să știi? E riscant. Vorba aia, „necunoscute sunt căile Domnului”. Nici Bănescu nu a riscat, deși el a reușit să stea în preajma patriarhului, știut fiind al cui e el, al ăluia de jos, unde e cald, dar dracul bătrân, moare greu. Chiar și așa și tot nu s-a expus.
Nu râdeți, că e zi de doliu național. Trebuie să ne comportăm decent, să atârnăm steagurile în bernă. Numai UNTOLD-ul poate începe la Cluj, peste lege, iar unii ar spune peste bunul simț. În fond, trebuie ca și dracii să își facă numărul, altfel nu ar fi democrație. Boc știe.
P.S. Cît și-au dorit ăștia să îl vadă mort pe Iliescu? Vreo 35 de ani? Și cum le-a făcut el în ciudă și s-a dus tocmai la 95 de ani. Concluzia e că nu putem ști niciodată cum judecă Dumnezeu. Ion Iliescu e dovada că Cel de Sus are grijă chiar și de necredincioși.
Autor: Gogu Orlando

