Ce a făcut, frate, geniala doamnă Coiu? A mers până la Chicago pe banii voștri ca să vorbească unor scaune goale? Păi scaune goale avea și acasă, că în orice sală ar intra în România, ascultătorii politicoși și de bun simț ar spune: „Hai să ieșim la o țigară, să o lăsăm pe doamna să vorbească în liniște”!
Eu mă și mir că i-au închiriat ăia sala, că atunci când vorbește duduia se scorojesc pereții de plictiseală, ceea ce aduce costuri în plus, că trebuie să văruiești după ea.
România la ONU, reprezentată de madam Coiu e tot atât de neînsemnată și insignifiantă precum Tuvalu – și ea membră ONU, o insulă stat din Oceania, pentru care deplasarea unei delegații la Organizația Națiunilor Unite înseamnă că, practic, acasă rămân doar bătrânii și copiii, restul populației vizitând New York-ul cu pașaport diplomatic.
În fine…. Să trecem peste „succesul diplomatic” al cărui vuiet a spart geamul de la polata vecinului și să privim cu atenție și îngrijorare un articol din ziarecom, oficina condusă până de curând de purtătoarea de vorbe a lui Bou le Jean, acoperita Ene Dogioiu, care ne spune că Rusia vrea musai un conflict cu NATO și că, gata, frate, începe al treilea război mondial.
Nu există nicio dovadă, nici măcar o declarație serioasă a cuiva. Dar cică ar fi pus ei laba pe un general rus dezertor, pe care l-au luat la întrebări și care, probabil, de frică, ar fi spus tot. Te cred și eu. I-or fi arătat ăia de ziarecom poza lui Dogioiu sau pe a lui madam Coiu și a cedat ăla psihic, de le-a dezvăluit tot planul lui Putin, chiar și pe ăla de nu l-a gândit criminalu’ încă.
Și ca să încheiem tot în tonul reușitei luptei împotriva dușmanului de la Răsărit, vă anunț că în Estonia, țara care ne-a dat-o pe „geniala” Kaja Kallas, parlamentarii cer înălțarea gardului care separă județul Estonia, de Rusia. El cică are deja vreo 3 metri, dar se pare că nu e îndeajuns. Cred că aruncă Putin cu pietre peste el, ori ceva de genul ăsta, că din alt motiv, nu văd de ce ar trebui înălțat, că nu poate fi înălțat atât de mult încât să nu mai treacă dronele peste el.
Pe bune, cred că estonienilor, letonienilor și lituanienilor le pune cineva ceva în apă, că altfel nu îți poți explica. Acum câteva luni, unii dintre ei, nu mai știu care, voiau să sape gropi în șoselele de la graniță, ca să nu poată trece rușii pe acolo?! Probabil, bănuiesc ei că tancurile sunt făcute să meargă pe asfalt. Și chiar au ghiorlănit un drum, unul oarecum proaspăt făcut, de câțiva ani doar jdat în folosință.
Per total, eu când mă uit la estonieni, letonieni, lituanieni, capăt curaj și îmi zic: Uite unii mai tâmpiți decât ai noștri!
Autor: Gogu Orlando

