Virușii biologici sunt entități ipotetice, despre care nu știm dacă există, dacă sunt sau nu vietăți, și nu știm ce caracteristici definitirii au. Cu toate acestea, le estimăm statistic/probabilistic existența și comportamentul, le simulăm digital evoluția, încercăm să îi reproducem alchimic în laborator (și îi mai și scăpăm din când în când în atmosferă). Și credem că deținem antidotul, deși nu știm să distingem între viruși, prioni sau simple proteine și nici între gripă și covid.
La fel sunt virușii informatici.
Lumea virtuală, digitală, e bazată pe viral, pe mesaj prescurtat, incomplet, acronimic (tocmai pentru a putea fi ușor „viralizat”). Informația nu mai circulă dacă nu e prescurtată și viralizată – aproape nimeni nu mai citește un text care are mai mult de 155 de cuvinte, à la tuiter (și alea reflectate, de regulă, sub formă de acronime, argou și emoticoane). Nu se mai poate pătrunde pe un ziar digital sau într-o rețea de socializare fără a vărsa acolo fracțiuni mici și versiuni prescurtate ale utilizatorului, pentru a fi procesate și a sta la baza unor “experiențe îmbunătățite” de utilizare și achiziție, pe baza cărora suntem permanent controlați și manipulați pentru a face achizițiile care trebuie (produse și servicii, ideologii și religii “corecte”, relații amoroase, apartenența la grupuri și bule segregate și antagonice etc.)
Cea mai „interesantă” afacere digitală contemporană este creația de viruși (sau de alte „vietăți” digitale) și de antidoturi la viruși.
O adevărată adicție pentru acest perturbator al ordinii și echilibrului a cuprins toată lumea.
Ne mai mirăm că bilgheiț se pretinde a fi nu numai un specialist în virusologie și în imunologie, ci și un profet al „corectării” lumii prin viruși și antidoturi la viruși? Că trendul major al medicinei, biotehnologiei și al geneticii este dat de creația de viruși și de antidoturi la viruși?
Știința medicală a devenit o ghiceală educată sau o aproape-magie. A avea încredere în așa ceva înseamnă a avea încredere în prestidigitatori și scamatori.
Cei ce se bazează pe această “știință” a haosului și se încred orbește în magicienii care o practică îi disprețuiesc și îi blamează pe cei ce se încred în Dumnezeu și în virtuțile rugăciunii și ale smereniei. Adică, pe cei care cred într-o ordine divină și un echilibru al dreptății finale. Oare cine este medieval în această ecuație?
Trebuie să ne întoarcem urgent la reflecție și la rațiune, până nu devenim viruși noi înșine. Poate în felul ăsta scăpăm și de profețiile valurilor și dozelor multiple, care se împlinesc prin simplul fapt că sunt rostite.