Site icon gandeste.org

Gheorghe Piperea: „Trans – umanii (oamenii robotizați, “îmbunătățiți” genetic, chimic sau informatic) nu vor conviețui cu homo sapiens.”

Așa cum homo sapiens nu a putut conviețui cu omul de Neanderthal, nici trans – umanii (oamenii robotizați, “îmbunătățiți” genetic, chimic sau informatic) nu vor conviețui cu homo sapiens. Curând, vom putea dispărea ca specie. Procesul a început și pare a fi ireversibil – societatea este deja scindată în oameni “liberi”, purtători de pecete digitală, QR code, și restul, adică sălbaticii, medievalii, inutilii social. Orizontul “marii resetării”, adică 2030, e prea lung. Este deja un viitor care se întâmplă azi. În lipsa unei reacții care să trezească specia din hipnoză, 2025 poate fi sfârșitul istoriei și nașterea ultimului om. Exact ca în profeția lui Nietzsche sau ca în ipoteza ratată a lui Francis Fukuyama (în cartea sa omonimă din 1989, acesta susținea că victoria capitalismului contra comunismului înseamnă punctul final al istoriei, văzută ca progres continuu al civilizației).
Modificarea limbii, ștergerea diferenței între identificatorii biologici sau culturali, abolirea istoriei, a culturii sau a credinței, canalizarea voinței și fabricarea consimțământului, pentru a obține supunere și control neurolingvistic, toate acestea converg către o singură concluzie: că homo sapiens, creația ultimă a lui Dumnezeu, este pictat ca ceva anacronic și vetust, iar umanitatea este considerată un concept depășit.
Dacă v-ați convins deja că nu mai sunteți în pas cu vremea, că sunteți “liberi” în captivitatea impusă “pentru siguranța voastră”, dacă nu vă deranjează abolirea Crăciunului (cancel Christmas…), atunci ați ajuns deja fix ca prizonierii din romanele lui Dostoievski, iar cadoul pe care îl faceți temnicerilor voștri este supunerea voastră, lucrul pe care și-l doresc cel mai mult. Sunteți deja re-educați pentru re-modelare. Sunteți deja goi pe dinăuntru, pregătiți să fiți umpluți cu ei înșiși.
Autor: Gheorghe Piperea
Exit mobile version