Suntem contemporanii unei polarizări profunde în societatea românească. Falia socială creată de această polarizare este un simptom al unei crize structurale ample, marcată de neîncredere instituțională, inegalități economice și clivaje ideologice, care amplifică resentimentele reciproce între segmentele populației.
Este ciudat rău, dar azi suntem, din perspectiva atitudinii față de clasa politică aflată la putere, aproape de cifrele din așa-numitul optim Pareto.
Românii, în proporție de 80%, sunt total neîncrezători în Bolojan și Nicușor. Frustrarea, uimirea de infarct sau comoție cerebrală, furia chiar, sunt la cote maxime în acest segment. Nu există segmente de populația care să fie parțial în dezacord cu cei doi și măsurile lor de „austeritate”. Nu mai există „centriști” din punctul de vedere al politicilor publice din ultimele 8 luni. Oamenii au sentimentul că sunt degeaba chinuiți și cei ce se ocupă cu chinuirea o fac cu cinism și dezinvoltură, ba chiar izbuncnind în râs.
O minoritate de 20% sunt susținători extremi și extremiști ai celor doi. Violent, cu insulte și înjurături care l-ar fi îngrozit pe Sfântul Antim Ivireanul (cel care, acum 300 de ani, descoperea că românii sunt singurul popor care alătură înjurătura de sacru), cu amenințări de tot felul, inclusiv cu pușcăria și uciderea celor care îndrăznesc să nu fie de acord cu sfinții lor, acești marginali au reușit să descrie restul populației drept „pleava societății”. Având la dispoziție armate întregi de fact checkers plătiți din banii publici, inclusiv din banii storși de la „pleva societății”, precum și instituții publice progresiste, de tipul CNA, aceste „elite” auto-intitulate au reușit să creeze convingere că sunt majoritari, că sunt prea mari ca să fie lăsați să eșueze și, deci, regulile lor sunt regulile impuse nouă, dar nu le pot fi aplicabile lor. Pentru acești marginali nu există cale de mijloc – ei sunt ilustrarea perfectă a omului leninist, ghidat de sloganul „cine nu e cu noi, e contra noastră”.
Neîncrederea în clasa politică și birocrație este, de asemenea, masivă. Sondaje din 2026 arată că aproximativ 75-80% dintre români consideră că țara merge în direcție greșită. Nivelul de încredere în politicieni este sub 10%. Percepția generală este de corupție, ineficiență și detașare a elitei politice de problemele cotidiene, precum scăderea nivelului de trai, inflația și insecuritatea economică. Aceste sentimente sunt exacerbate de măsurile fără sens luate de guvernul Bolojan sub titulatura de „solidaritate în suferință”, unde elitele politice și economice, susținute de o pătură socială de privilegiați tot mai subțire, dar tot mai hiper-bogată, este liberată de zisa solidaritate.
Segmentul minoritar, marginal, care susține sau beneficiază de status quo-ul politic, tinde să vadă criticii majoritari ca fiind manipulați, needucați și incapabili să participe la deciziile majore ale societății. Termini ca “pleava societății”, „știrbi”, „pupători de moaște”, „medievali”, sunt ubicuu folosiți în dezbateri publice pentru a descalifica vocile dizidente, care se întâmplă să fie concordante cu așteptările populației (de unde și atributul „populist”, utilizat cu sens peiorativ).
Ironic, această minoritate, marginală ca număr, dar asurzitoare ca voce, este împinsă puternic pe agenda publică prin legacy media și sociale media. Ideologia dominantă a acestei pături marginale a societății se auto-intitulează „progresistă” și „pro-europeană”, dar este un melanj ciudat între :
-stânga economică : intervenție statală în economie, drepturi colective primând asupra celor individuale, libertate ca o concesiune de la stat, de care se pot bucura doar cei ce acceptă servitutea, la care adăugăm și politicile publice cu iz totalitar pe care le aplaudă frenetic, ca niște foci de la circ și
– dreapta culturală: elita nu se amestecă nici cu pleava societății, nici cu opoziția, pe care le ține într-un „cordon sanitar”.
Este de-a dreptul incredibil, dar zilele astea asistăm la o re-înviere a conceptului de Europa cu două viteze, cu state din linia întâi a dezvoltării economice și cu state din linia a doua sau a treia.
Conceptul este mai mult decât un regres în epoca zidului Berlinului, zid care a segmentat Europa în vestul capitalist și bogat și estul communist și sărac. Este un regres în epoca medievală, unde existau state suzerane și state sau regiuni vasale și colonii. Primele aveau drepturi; cele din rândul vasalilor aveau doar servituți.
Așadar, această ideologie a minorității vocale și îmbuibate nu este progresistă, ci regresistă, și nu este pro-europeană, ci anti-civilizațională. Este o negare a ideii în sine de Europa valorilor.
Consecințele acestei falii sociale sunt îngrijorătoare: risc de “explozie socială” și de scindare între regiunile istorice ale țării, precum și risc de creștere a euroscepticismului și de scădere a încrederii în democrație.
Singurele instituții care mai prezintă încredere și potențial de echilibrare și dialog social sunt cele nepolitice. De exemplu, Biserica, are o încredere de peste 60%.
Autor: Gheorghe Piperea