Site icon gandeste.org

Gheorghe Piperea: „Se confirmă că, în perioada pandemiei, o singură hotărâre a Consiliului Național pt. Situații Urgență a fost publicată în Monitorul Oficial”

În poză este o adresă oficială a Monitorului Oficial către o persoană fizică, în care se confirmă că, în perioada pandemiei, o singură hotărâre a CNSU a fost publicată în M.Of., mai pecis, cea din 14 mai 2020, care și-a încetat efectele în 18 mai 2020, adică, după doar patru zile. Nicio altă hotărâre a CNSU, nici măcar cele cu efecte directe, nu au fost publicată în M.Of., pentru simplul motiv că nu au fost trimise la publicare. Așa au considerat Orban, Cîțu și Arafat că e bine.
Culmea ironiei negre birocratice este că trei hotărâri ale CNSU cu efecte directe în societate, cele cu nr. 12-14 din 2021, nu sunt publicate nicăieri. Publicul nu știe nici măcar ce conțin aceste hotărâri. Cu toate acestea, sunt luate măsuri în baza lor, inclusiv amenzi sau închideri de afaceri pe motiv că nu respectă dispozițiile acestor „hotărâri”.
Repet cea am spus aseară – un act normativ care nu este publicat în M. Of. nu există.
PS: Un cititor al acestei pagini îmi atrage atenție că niciuna dintre aceste hotărâri ale CNSU si, culmea, nici HG – urile pandemice, nici măcar cele privitoare la prelungirea la nesfârșit a stării de alertă, nu sunt supuse avizului prealabil al Comitetului Economic și Social, ceea ce este obligatoriu conform legii. Reamintesc că CCR a declarat neconstituționale în întregime legi sau ordonanțe de urgență care nu aveau acest aviz prealabil al CES, inclusiv legi de protecșie a consumatorilor contra abuzurilor băncilor.
PPS: Și cică să ne încredem numai în știri și informații oficiale. Care știri oficiale, băh, alea care nu respectă arhitectura instituțională a Statului român?
Autor: Gheorghe Piperea
Exit mobile version