România s-a împrumutat cu 57 de miliarde de euro în doi ani de plandemie, la cea mai mare dobândă din Europa (azi e cam 5,4% pe an – comparați cu dobânda de minus 0,3% pe an la care se împrumută Franța și veți ameți).
Prima veste proastă este că acești bani trebuie restituiți. Va dura, probabil, 30 de ani. Eu voi fi fost pensionar la finalul acestei perioade, iar statul o să îmi arate degetul mijlociu, căci prioritatea sa va fi fost restituirea acestui împrumut. La fel și toți viitorii pensionari din generația mea. Generația fiicei mele va avea vârsta mea de acum – și toți vor fi cocoșați de această datorie, iar educația, sănătatea și cultura copiilor lor vor fi lăsate la urmă, pentru a da prioritate acestui măreț proiect de plată a datoriilor țării.
A doua veste proastă este că țara se va mai împrumuta în cei doi ani care urmează – poate chiar mai mult de 57 de miliarde de euro. De ce? Pentru că la butoane sunt indivizi nepricepuți, care nu știu cu managementul – știu doar să se împrumute și să împartă comisioane și să vândă indulgențe, într-un complex sistem de conflicte de interese, uși rotative și corupție menit să mențină monopolurile în mâinile cui trebuie și să dea siguranța și stabilitatea privatizării profiturilor și ale socialializării pierderilor.
A treia veste proastă este că nu e există veste bună – tipi de la butoane vor rămâne la butoane și după plandemie. Găsesc ei motive să manipuleze populația prin frică, sărăcire și înfometare, pentru a-i convinge să îi voteze din nou.
Cu toate acestea, zic să fim optimiști, totuși: hai Liberare!
Autor: Gheorghe Piperea