Site icon gandeste.org

Gheorghe Piperea -România Nesupusă, status și direcții de acțiune (I)

A supraviețui în cea mai „inteligentă” dintre lumi
Despre rețeaua de sens necesară rezistenței contra „științei voioase” și a „filosofiei cu ciocanul”
(I)
România Nesupusă, status și direcții de acțiune*
Echipa inițiatoare a grupului România Nesupusă este formată din 7 persoane, inclusiv eu; identitatea acestora poate fi ușor cunoscută, fiind pe grup informații transparente, asumate; suntem așa cum trebuie să fim, ca niște cărți deschise, fără nimic de ascuns. Obiectivele grupului sunt, de asemenea, publice, urmând a fi republicate pe platforma online a grupului, atunci când aceasta va fi gata (probabil, la jumătatea lui decembrie).
Este acum necesară cunoașterea efectivă, îndeaproape, a celor care vor să se implice în acțiunile grupului/platformei; sunt necesare spații închise/deschise, în București și în țară, unde să se poată organiza întruniri exploratorii, preparatorii și de strategie; sunt necesare scrisori de intenție și cv – uri, trimise pe adrese concrete de e-mail, pentru a întocmi listele cu cei care intenționează să se implice. Cei interesați îmi pot scrie în privat – le voi da aceste adrese.
Se va putea broda, astfel, o rețea de sens care să ne permită să ne organizăm, să colectăm idei și proiecte și să captăm interesul membrilor sau simpatizanților pentru a le canaliza energiile către acțiuni ale grupului/platformei. Rețeaua de sens va fi aptă să ne învețe și să ne antreneze pentru a rezista totalitarismului, pentru a lupta în vederea recăpătării drepturilor și a libertăților furate de o elită plutocrată și cleptocrată și pentru a găsi căile cele mai eficiente și rapide la o societate normală, nesupusă totalitar și nedezbinată prin ură, intoleranță, violență și suspiciune de rea-credință; in extremis și până la revenirea la o societate normală, grupul va putea schița tehnicile și instrumentele adecvate continuării vieții, în libertate, în condiții de egalitate de șanse și sub influența benefică, taumaturgică, a solidarității, frățietății și altruismului, dincolo de o societate a oamenilor „liberi”, determinați (sau „înțelept” povățuiți de magicienii tehnologici și de fuhrerii digitali care controlează resursele lumii de azi) să fie lupi pentru ceilalți oameni (homo homini lupus), aflați toți în război contra tuturor (bellum omnium contra omnes).
Se va putea crea și consolida identitatea de membru al grupului, prin embleme grafice și mesaje auditive, precum și (mai ales) prin tipărirea unor formulare de declarații pe propria răspundere că emitentul este un nesupus, care crede în libertate, rațiune, egalitate de șanse și în condiția umană sacrală, declarație andosată de alți doi nesupuși; de asemenea, se vor putea tipări certificate de nesupunere, ca reacție imună la abuz, dezinformare, minciună „nobilă”, dictatură și ilegitimitate a puterii. În competiția cu certificatele „verzi”, certificatele de nesupuși vor învinge, pentru că sunt dovezi ale imunității naturale la totalitarism.
Se va putea demara, de asemenea, experimentul economic și sociologic al trocului/barterului de produse/servicii și al paraleului, ca monedă de schimb a celor care au certificat/declarație de nesupuși; un prim pas va fi reuniunea de Sărbători, când ne vom putea întâlni, la 30 km sud de București, pentru a retrăi bucuria tradițiilor și a valorilor pământului și pentru a ne reaminti cum este să trăiești românește, liber și luminat de duhul Sărbătorilor de iarnă, un comportament interzis de tehnocrații progresiști și uitat de oamenii „nou-normali” (deveniți „liberi” să își deteste semenii și originile).
Acțiunile la care pot adera membrii grupului nu se limitează la procese contra autorităților și nici la obsesia (ne)vakseenării. În afară de faptul că vor fi identificate sau constituite ONG-uri care pot canaliza reclamanți și colecta finanțări pentru procese colective, se pot formula și petiții și plângeri la anumite autorități (cum ar fi, în plan național, ANPC, Consiliul Concurenței, ANAF, iar în plan european, la Ombudsmanul European sau la Comisia Europeană) pentru lipsa de calitate și de eficiență normal așteptată a vakseenurilor, a medicamentelor și a echipamentelor medicale, a serviciilor medicale sau de laborator, precum și pentru efectele secundare, adverse, ale acestora. De asemenea, fiscul, parchetul, poliția, comisiile parlamentare, Curtea de Conturi, Colegiul Medicilor sau al Farmaciștilor, Agenția Națională a Medicamentului, Agenția Națională de Integritate etc., vor putea fi sesizate pentru practica deja inveterată a ocolirii licitațiilor finanțate din bani publici, în favoarea negocierilor directe, a contractării de echipamente și servicii sanitare cu societăți de apartament sau care au alt obiect de activitate (iar nu comerțul cu produse/servicii sanitare), precum și pentru conflicte de interese, falsificarea diplomelor, frauda în domeniul autorizării etc.
Proiectele de legi propuse Parlamentului prin inițiativă legislativă cetățenească și listele de susținători pentru candidați la alegeri vor avea nevoie de semnături corecte, originale și suficient de multe pentru a respecta pragurile legale, ceea ce presupune o bună răspândire teritorială și o organizare pe noduri de comunicare.
*acesta este un rezumat stilizat al ceea ce am spus azi, la ora 9, pe feisbuc; textul are 6 pagini format A 4, astfel că o să îl împart în 3, în așa fel încât să poată fi parcurs cu mai multă ușurință

Autor: Gheorghe Piperea

Exit mobile version