În caz că postarea anterioară vi s-a părut prea lungă, reiau, mai pe scurt, cele mai șocante informații oficiale, plus concluzia mea:
– „nu se cunoaște încă impactul vakseenării C… asupra răspândirii S. în comunitate, nici cantitatea de virus care poate fi purtată și transmisă de persoanele vaccinate”;
– „nu se cunoaște durata protecției oferite de C… Persoanele vakseenate în studiul clinic vor continua să fie urmărite timp de 2 ani pentru a culege mai multe informații despre durata protecției”;
– „deși nu există studii în ceea ce privește alăptarea, nu se preconizează niciun risc pentru alăptare”;
– „compania care comercializează C… va continua să funizeze rezultatele studiului principal, care se derulează pe o perioada de 2 ani”.
Notă: informațiile sunt oficiale, provin de pe site-ul Agenției Europene a Medicamentului, deci este exact ceea ce vă obligă să faceți atenționarea automată a cenzorilor nazistoizi de la fiesbuc.
Deci, tot ceea ce se știe cu certitudine este că nimic nu se știe sigur …
Dacă este sau nu este vakseenul arma ultimă, exclusivă, contra pandemiei, nu e clar.
Ce e cert? De vreme ce suntem segregați pe bază de certificate sanitare („verde”) și, implicit, nu mai avem acces la muncă, în spațiile publice, în instituțiile publice, la viața socială, culturală și politică, e cert că suntem obligați la vakseenare.
Mai este cert ceva, încă și mai derutant și mai dărâmător sub raportul încrederii în știință, medicină, tehnocrație și politică: această obligație implicită de a ne vakseena este însoțită de o exonerare totală de răspundere a producătorului pentru defectele produsului, a spitalelor, a medicilor, a politicienilor, a influencerilor plătiți regește de big pharma (cu prețul vaporizării încrederii în medicină și în știință, în general) și chiar a statelor. Riscul defectelor produsului este în totalitate pe capul persoanei “imunizate” sau al moștenitorilor, rudelor și apropiaților săi, rămași după plecarea sa într-o lume mai bună.
Cum să nu aplauzi o lege izbăvitoare, care ne va scăpa de pandemie cu condiția să acceptă înțeparea și trecerea pe codul QR a unei fracțiuni din sufletul propriu și personal?
Autor: Gheorghe Piperea