Site icon gandeste.org

Gheorghe Piperea: „Realitatea bate filmul și, mai ales, scenariile plandemice.”

Realitatea bate filmul și, mai ales, scenariile plandemice.
Am nenumărate întrebări și cereri de sfaturi juridice în mesaje private. Nu pot răspunde tuturor, sunt zeci de mesaje pe oră. Încă nu am fost înlocuit de un algoritm sau de vreo aplicație… Nu pot da sfaturi juridice pe feisbuc. Nu pot da sfaturi medicale pe feibuc – evident, nu am astfel de competențe.
Astfel că o să încerc câteva răspunsuri telegrafice la întrebări repetitive (faptul că e vorba de repetitivitate înseamnă că întrebările reflectă un fenomen).
1. Ce să fac dacă mi se refuză accesul la serviciile de pașapoarte ori de evidența populației sau la alte ghișee de instituții publice unde trebuie să fiu prezent personal pentru a-mi ridica pașaportul, cartea de identitate, cardul de sănătate, actele de proprietate, codurile fiscale etc., pe motiv că nu am zertifikat/nazipass?
R: faceți plângere penală pentru abuz în serviciu și furt; faceți cerere de ordonanță președințială de obligare a instituției publice la eliberarea de urgență a documentului; nu numai că e vorba de proprietatea dvs. asupra acestuia, dar este o condiție obligatorie de a călători în străinătate, de a intra în instituții publice, de a semna acte juridice, de a vă identifica, de a semna contracte, de a deschide conturi bancare, pe scurt, de a exista în societate, deci nimeni nu vă poate refuza așa-ceva.
2. Dacă nu mai pot beneficia de asistență medicală (nici la medicul de familie, nici în clinici, nici în spitale) sau de medicamente compensate/gratuite și nu mai pot fi alături de apropiații internați în spitale pentru că nu am nazipass (sau pentru că Arafat a suspendat accesul la sistemul sanitar al celor care nu sunt „urgențe”), pot stopa plata CASS?
R: dacă suportați această contribuție prin reținere la sursă (angajatorul o reține din salariul brut și o virează – sau nu – la fondul CNAS), puteți da în judecată patronul și CNAS pentru a cere, pe de o parte, înghețarea plăților (prin ceea ce juriști numesc exceptio non adimpleti contractus – excepția de neexecutare a contractului de către CNAS) și, pe de altă parte, restituirea tuturor plăților făcute cu acest titlu în ultimele 20 de luni, în care ați fost ținuți la distanță de sistemul sanitar sau la porțile spitalului, pentru că așa a diktat Arafat, prin protocoale și „recomandări”. Dacă plătiți direct această contribuție, pentru că sunteți persoană care realizează venituri din activități independente, notificați CNAS despre înghețarea plăților și așteptați să vă dea în judecată. Apărați-vă cu argumentele de mai sus.
3. Ce să fac dacă băncile sau fiscul nu îmi permite prezența fizică pentru a achita rate sau datorii la stat, pentru că nu dețin nazipass?
R: aveți dreptul să notificați banca/fiscul de înghețarea pe termen nelimitat a plăților, pentru cauză străină de voința voastră; în plus, retrageți de urgență banii din bănci și plasați-i în alte instrumente financiare sau, pur și simplu, țineți-i la saltea.
4. Ce să fac dacă nu mi se mai permite accesul fără nazipass la Dedeman, Hornbach și celelalte super-marketuri de bricolaj?
R: Boicotați-i. Nu are sens să îi dați în judecată, conform celor de mai sus.
Notă importantă: cele de mai sus sunt considerații teoretice; nu sunt sfaturi juridice; nu e sigur că vor fi eficiente; dar, șansele sunt zero doar în cazul în care nu faceți nimic (sau, după caz, vă buluciți cu sutele de mii pe zi la centrele de vaccinare, ridicând și mai sus riscul de creștere a indicelui de infectare).
Autor: Gheorghe Piperea
Exit mobile version