Nu mai există nici măcar minimale eforturi de a camufla această doctrină cinică – păpușarii digitali ai lumii consideră că omenirea are „nevoie” de un război continuu, sustenabil, pentru a se „purifica” și repara. Acesta este curentul geo-strategic care domină relațiile internaționale de azi.
Premisa este că omul este dușmanul omului, că este homo homini lupus, motiv pentru care trebuie ca toți să fie în război contra tuturor – bellum omnium contra ommes. De altfel, omul este și dușmanul Pământului, zice-se, motiv pentru care trebuie să fie obligat la reducerea amprentei de carbon, iar dreptul la viață trebuie înlocuit cu dreptul la moarte decentă. Să uităm, așadar, ce scrie în Biblie (creșteți și înmulțiți-vă și stăpâniți Pământul).
De aceea, în anii de după evenimentul de la 11.09.2001, s-au dus:
(i) un război continuu, sustenabil, contra terorii – cele două războaie din Irak și Afganistan au durat cca 19 ani, deși au fost considerate întemeiate pe premise false chiar de doi dintre președinții americani, mai precis, cei mai recenți, Trump și Biden,
(ii) în anii falimentelor bancare, un război contra îndatoraților (creditorii cauzatori ai crizei fiind salvați cu banii noștri, contra voinței noastre), iar
(iii) în anii migrației săracilor și oropsiților din Asia și Africa, un război contra imigranților.
În anii mai recenți, ai pandemiei, s-a dus un război contra unui virus, niciodată identificat ca fiind natural/artificial. S-a trecut chiar la economia de război (Mario Draghi & Macron dixit) sau la medicina de dezastru (Arafat dixit), deși niciunul dintre noi nu a avut percepția vreunui război, altul decât contra libertății, a cinstei științifice, a adevărului deranjant, „deviaționist” și a „dujmanilor” poporului mascat și regulamentar înțepat.
Azi se duce un război pentru prezervarea „ordinii liberale bazate pe reguli”, deși nimeni nu înțelege care sunt aceste reguli, cine și cu ce drept le edictează și de ce Rusia a atacat o țară cu populație rusă în proporție de 40% și cu care împarte cam aceiași oligarhi, politicieni corupți, criminali și servicii secrete.
Suntem în plină era a războiului proxy, fără daune globale, ci doar cu mici distrugeri creatoare, „controlabile” chirurgical, cu puține victime colaterale, dar cu efecte de ordin economic, geo-politic, psihologic, antropologic chiar enorme și ireversibile.
Modelul economic de după 2000 al „occidentului colectiv” a fost focusarea pe finanțe, tehnologia informației și servicii, în detrimentul producției. Resursele ieftine din Rusia, plus produsele ieftine și stereotipice manufacturate în China & India, au determinat profitabilitate de cazino în „occidentul colectiv”, dar numai pentru conturi și buzunare din ce în ce mai reduse ca număr și cu prețul sărăcirii populației vestice, nesimțitoare a totalitarismului importat din Rusia & China de marii democrați din leadership-ul occidental. Urșii și dragonii cu care „occidentul colectiv” a făcut afaceri profitabile timp de peste 25 de ani au devenit dușmanii care cereau apariția salvatorilor. Când te uiți la „salvatori” te apucă jalea – nebuni care cred că au misiuni mesianice, amici ai pedofililor, bețivi notorii, infractori dovediți, impostori patentați, ramoliți uitați de Dumnezeu pe Pământ, care „luptă” contra unor dictatori prin mandatari sau dau mână cu persoane absente din țară sau din viață. Dar involuția leadership-ului politic și birocratic corespunde conceptului de „război sustenabil”, care are ca scop atât reducerea numărului de „mâncători inutili” (noi suntem aceea, fiți fără dubiu), cât și asanarea economică și financiară, punerea la treabă a resurselor materiale, financiare și umane, înnoirea tehnologiilor și a stocurilor de armament și „însănătoșirea” planetei prin combaterea „dăunătorului” uman. Cu asemenea lideri de psihiatrie (sau de grădiniță) aceste „realizări” sunt ca niște floricele de porumb: ușor de fabricat.
Merită amintit că, pe timp de război sustenabil, se pot face eforturi populare, cu simț revoluționar de răspundere, de refacere a unor industrii – pharma, militar, financiar, IT etc.
Contradicția ideologică „occident colectiv” versus restul asiatic-african al lumii este și o contradicție economică, defavorabilă nouă, europenilor, pe termen mediu și lung – ne-am concentrat pe finanțe, IT și servicii, în detrimentul producției, care a fost aproape total externalizată în China și India.
Pandemia a fost un război sustenabil – socializarea, încrederea, mâna de lucru umană fiind considerabil reduse, iar comportamentul social și antropologic fiind deformat substanțial și, practic, ireversibil. Așa-zisa luptă contra pandemiei a fost instrumentul cu care s-a făcut trecerea la omul nou-normal, de plastilină. Rezultanta este un supus fericit, viitor insectivor sau ierbivor, regulamentar îndopat cu seruri și pastile.
Războiul sustenabil este „bun” și la rezolvarea enormei crize de supra-îndatorare a statelor suverane. În război, datoriile suverane fie se șterg, pur și simplu, fie se erodează treptat, sub impactul inflație, până la momentul la care plata lor nu va mai fi o problemă*.
Iată, de exemplu, ce se întâmplă în SUA – sunt șefi de mari bănci globale care se pregătesc de situația în care ar interveni falimentul suveran al SUA.
https://www.cnn.com/…/bank-of-america-ceo…/index.html
Este puțin probabil ca SUA să intre în faliment, căci au arma cea mai redutabilă posibil, dolarul, care poate fi „printat” oricând, în orice cantitate. Dar unele state mari, supra-îndatorate, ca Italia de exemplu, nu au asemenea arme și, deci, falimentul acolo nu este chiar teoretic. În orice caz, este de reținut că 25% din datoria actuală a SUA a fost generată în ultimii 2 ani, adică în timpul domniei foarte coerentului și cognitiv completului domn Biden. Este costul pandemiei, la care acum trebuie adăugat costul războiului. Grav este că nu numai americanul de rând suportă această piatră de moară uriașă. O suportăm toți, întrucât orice problemă americană este o problemă globală.
*am scris despre această doctrină a ștergerii datoriilor prin război, teoretizată chiar de laureați ai Premiului Nobel pentru economie, încă din 2015; cei curioși pot cerceta și afla detalii răsfoind cartea mea de atunci, Parakletos, publicată la editura CH Beck.
Autor: Gheorghe Piperea