Partidul care a câștigat turul doi al alegerilor parlamentare anticipate din Franța se numește La France Insoumise, adică Franța nesupusă. Este calificat partid de extremă stânga.
Partidul care a ieșit pe trei, deși a câștigat turul întâi (dar, mai ales, a câștigat euro-parlamentarele, determinându-l pe Macron să declare alegeri anticipate) este Rassemblement National – Frontul Național, și este considerat de extrema dreaptă.
Pe locul doi a ieșit partidul lui Macron, denumit Ensemble (Împreună), un partid auto-calificat progresist, nepopulist, stabil, adept al ordinii mondiale liberale bazate pe reguli.
De fapt, Ensemble este un partid al prostiei extreme. Este pro-război, pro-totalitarism, anti-drepturi și libertăți, pro-pseudo-știință, pro-apartheid sanitar și iacobinism woke & cancel culture. Susține marile multinaționale din tech, pharma și finance în dauna omului de rând, cumpără de la “consultanți” de genul McKinsey “servicii” care, de fapt, înseamnă sarcini esențiale ale statului (inclusiv elaborarea legilor și a politicilor). A, și are “poftă” să enerveze și să arunce la bulău poporul care nu-l aplaudă furtunos.
Ca într-un joc al inversiunilor și al ambiguităților lingvistice, partidul progresist al lui Macron este, de fapt, un partid extremist. Ca, de altfel, și popularii din Germania (așa – zis de dreapta), ca și socialiștii din Spania (așa – zis de stânga), ca și conservatorii din Marea Britanie (așa-zis tradiționalist, de dreapta regalistă), ca și democrații din SUA. Așa-zisa lor ordine internațională liberală nu se bazează pe reguli, ci pe prostie, exploatată întru (auto)îmbogățire fără just temei și menținerea controlului asupra supușilor feudali fericiți că nu (mai) au nimic.
Acum, foarte interesant de urmărit vor fi “extremiștii” lui Mélenchon, La France Insoumise, care revendică guvernarea, precum și laburiștii britanici, care i-au înfrânt pe conservatori.
Vor continua politica de migrare, în condițiile șomajului și ale sărăciei care se adâncesc în țările tradițional bogate ale Europei? Vor continua idioțeniile woke și cancel culture? Vor fi în continuare preocupați de pronume noi pentru cei 0,01% din populație care nu se identifică drept “ea” sau “el”, în timp ce 30% din populație face foamea și eșuează în alcoolism și droguri? Vor fi interesați în continuare de reducerea bășinilor vacilor și de vânarea de fum pentru a fi îngropat în fundul pământului, în timp ce milioane de copii renunță anual la școală, pentru a munci sau a deveni victime ale exploatării sexuale? Vor băga în continuare bățul în gard pentru a forța al treilea război mondial?
Nu de alta, dar cele mai sus enumerate sunt sau ar trebui să fie preocupări ideologic asumate ale stângii…
Autor: Gheorghe Piperea