Conformarea noastră poate fi și „opera” unor mecanisme emoțiomale interne, profunde, biologice, de care nu suntem (pe deplin) conștienți, ori a așa – numitului „pilot automat” de care ne lăsăm conduși când suntem tulburați, epuizați, stresați sau cufundați în letargie, iar aceste mecanisme de conformare involuntară sunt manipulate de alții, zi de zi, oră de oră, permanent. Când lăsăm garda jos, când suntem vulnerabili, când trăim clipa în afara oricărui control rațional, alții decid pentru noi, în locul nostru, lăsându-ne impresia că suntem liberi să optăm și stăpâni pe propriul destin.
Este o realitate care sare în ochi, chiar dacă nu ne place să credem despre noi că putem fi manipulați.
Se întâmplă în marketing, care este compus aproape exclusiv din stratageme ale persuasiunii. Se întâmplă în politică – marea majoritate a logisticii electorale sau politice este compusă din stratageme ale persuasiunii. Se întâmplă în corporații – tot ceea ce înseamnă social responsibility (implicarea ostentativă în activități sociale, filantropice, sportive, de mediu), team building-urile, mentoring-ul și coach-ingul, loss management-ul etc., este nimic altceva decât stratagemă a persuasiunii.
Oricât de deranjant ar putea părea pentru omul post-modern, este evident că este mânat de un adevărat spirit de turmă atunci când caută un grup și un lider, un mascul alfa, care să îi fixeze azimutul și sensul mișcării, ca să îi dea lista cu lucruri de făcut (to do list …). Odată ce grupul este identificat, liderul va fi urmat orbește în tot ceea ce face, chiar dacă el va decide ca turma să treacă în mod nesăbuit printr-un lac plin de crocodili.
În bancurile de pește, în interior, indivizii par a fi la adăpost de răpitori și intemperii. Răpitorii de mai mici dimensiuni trebuie să se mulțumească cu marginalii (aceștia par a fi sacrificați în mod natural). Dar, dacă apare un animal mare, de exemplu o balenă, sau dacă se întâmplă ca un pescador să aibă un sonar bun care să repereze bancul de pești, faptul de a fi adunați în bancuri este un dezastru pentru pești. Mentalitatea unei turme o face ușor de manipulat. Se pun în mișcare câțiva lideri ai turmei în direcția dorită, după care, fără a răspunde neapărat îndemnurilor unor lideri, cât mai ales animalelor din preajmă, restul urmează orbește calea. Scutul mulțimii, adăpostul în interiorul grupului, poate fi o mare nenorocire în asemenea situații.
Translatată la om, ascunderea după scutul mulțimii poate fi o imensă și falimentară greșeală. Enorm de multe bătălii s-au pierdut pentru că oamenii erau prea mulți într-un loc prea strâmt, prea plini de scuturi și armuri, cu prea puțină libertate de mișcare. Enorm de multe pierderi și abandonuri s-au întâmplat în spațiile mici (reale, virtuale) ocupate de grupuri prea numeroase. Nimic nu este prea mare pentru a falimenta. Niciun imperiu nu este etern.
Gândirea de grup îl poate face pe individ să simtă furia, halucinația și iluzia colectivă, ba chiar plăcerea de a face rău (schadenfreude) pe care o încearcă și ceilalți membri ai grupului.
Unii oameni își creează amintiri false despre evenimente pe care nu le-au trăit cu adevărat, trăiesc emoții ale altora sau clone ale unor emoții, asimilează idei ale altora, construiesc spații sigure pentru a fi la adăpost de riscul de contaminare cu realul, după care nu mai ies din cercul vicios creat de amintirile false, emoțiile străine sau clonate și de ideile altora, și ajung să gândească după dictarea gardienilor închisorii, ca niște prizonieri auto-exilați. Cred doar în meta-adevărurile grupului, care sunt menite a le confirma certitudinile, inclusiv aceste amintiri false sau idei importate și, culmea ironiei, clasifică la grămadă, în categoria largă a știrilor false în raport de „valorile” adoptate în spațiile lor „sigure” tot ceea ce contrazice aceste amintiri copiate, idei importate și clone emoționale. De aici se recrutează acei așa-numiți Intellectuals Yet Idiots (IYI), după formula utilizată de N.N. Taleb, dar și analfabeții emoționali care, deși par inteligenți, nu au, totuși, înțelepciunea de a-și controla emoțiile și nici responsabilitatea vârstei lor biologice. Aceștia sunt fulgii de zăpadă (snowflakes), indivizii care, deși nu mai sunt de mult adolescenți la nivel biologic, au rămas, emoțional și mental, blocați în vârsta certitudinilor absolute, a imortalității și a iresponsabilității.
Autor: Gheorghe Piperea