Suntem toți NPC, non playable characters. Funcționăm exact așa cum ne-a programat sistemul, jucând rolurile alocate de arhitectul sau de gestionarul acestuia, inclusiv în situația în care ni s-a dat impresia că avem libertatea de alegere. Ne iluzionăm deseori că ni s-a oferit generos acest rol. Numai că, de fapt, este doar o tușă a rolului care ni s-a alocat.
Nimeni nu vrea cu adevărat să se dărâme sistemul. Omului modern i s-a vândut scump iluzia că sistemul îl apără, că e o plasă de siguranță socială care îl va prinde în cădere și îl va salva. Nici vorbă de așa ceva. A se analiza politicile publice canadiene recente: în loc ca omul obișnuit să fie ajutat să ducă o viață decentă, i se finanțează o sinucidere „demnă”, fără dureri. Iar acesta este doar începutul, căci în anii 2020-2022 scara valorilor a fost răsturnată cu fundul în sus.
Dacă vei spune ce gândești sau vei face lucruri care perturbă conformarea voluntară și/sau supunerea față de sistem, toată lumea te va considera nebun. Cei din jurul tău vor lua distanță față de tine, căci sistemul îi constrânge să o facă. Prietenii, asociații, apropiații, cunoscuții, urmăritorii, îți vor cere să încetezi să critici sistemul, inclusiv din motive egoiste. Se va întâmpla asta chiar dacă ceea ce spui și faci acum este logic și argumentat, iar mai târziu se va dovedi a fi fost adevărul – adevărat, cel pe care nu îl mai pot nega nici măcar factcecării sau cenzorii sistemului. Chiar dacă, la un moment dat, având curajul să spui, să perturbi și să demolezi ceva ce toată lumea detesta (dar nimeni nu are curajul de a lua atitudine, ieșind din cutia de confort), ai fost aplaudat la scenă deschisă, vei fi blamat pentru că, atacând sistemul, ai pus atât de multă lume în situația de a nu primi la timp și integral beneficiile asigurate de sistem.
Societatea este burtificată, de aia poartă mască, de aia se înțeapă, de aia își auto-asumă cote ilogice de „sobrietate” energetică și de amprentă de carbon, de aia donează și sponsorizează războaie.
Iată aspectul cel mai deranjant al societății digitalizate, care a devenit un adevărat Pat al lui Procust – în acest pat al tâlharului de la poarta cetății, nimeni nu e suficient de scund ca să încapă, nimeni nu e suficient de lung ca să-i acopere întreaga lungime, motiv pentru care vei fi în mod violent alungit sau redus la dimensiunile „potrivite”.
Iar după ce ai fost alungat peste zidurile cetății, extra muros, e greu de revenit, poate chiar imposibil.
Dar aceste lanțuri se pot rupe.
După ani de zile de experiențe totalitare, crize inventate, monștri ai războiului dezgropați, știință transformată în ideologie, e mai bine să tindem, ca pilitura de fier, către pacea intrinsecă, naturală, și către libertatea din afara cutiei de confort. Știu, acestea aduc cu sine și responsabilitatea, pe care cei mai mulți o vor diluată în mulțime (iar privilegiații o vor eliminată, pentru că sunt „prea mari” pentru a fi lăsați să faimenteze și să meargă la pușcărie). Dar iresponsabilitatea, din punct de vedere juridic, e doar despre copii de sub 14 ani.
Așadar, să fim liberi și maturi – infantilii care au dus lumea noastră în colaps și au lăsat-o pe mâna monstrului Procust trebuie trimiși la reeducare. De mâine.
Autor: Gheorghe Piperea