În super-market, majoritatea produselor care se vând sunt “sub marcă proprie”, adică sunt vândute ca și când ar fi produse și ambalate chiar de super-market. Cele 7 mari lanțuri de super-marketuri și-au propus chiar ca această majoritate să atingă curând 70%. Producătorul sau comerciantul independent trebuie să “concureze” cu aceste produse care se identifică drept mărci proprii în condițiile impuse de super-market – un volum minimal/maximal de produse comercializate în incinta super-marketului, un retur obligatoriu al produselor nevândute/expirate, o plată a facturii la 90-150 de zile, o taxă de raft, o taxă de reclamă/promovare/deschidere a unei noi facilități, un tarif logistic/de transport și depozitare etc. De aceea, laptele sub marcă proprie este 5 lei, în timp ce laptele sub marcă independentă este 10 lei, chiar dacă furnizorul și calitatea sunt identice. Diferențele de preț chiar sunt de 60-70%. Oricine poate verifica asta…
În aceste condiții, producătorii lucrează, mai degrabă, pentru super-market. Evident, în condițiile și cu specificațiile tehnice ale super-marketului.
Produsele astfel comercializate sunt din ce în ce mai stereotipice, după “bunul” model chinezesc, și din ce în ce mai inevitabile, după (ne)demodatul model comunist.
Dumping și calitate proastă, standardizată și rarefiată – cam astea sunt rezultatele acestei invenții comerciale.
În plus, super-marketul, care a făcut ultra-profit în plandemie, pe motiv că era singurul loc unde lumea era “în siguranță”, au și facilitatea neconcurențială de a se împrumuta (din grup sau din țara de rezidență fiscală a societății – mamă) la 2%, în timp ce producătorii și comercianții autohtoni se împrumută cu 13%. Să tot progresezi în aceste condiții…
Cu toate acestea, România are un Consiliu al Concurenței, care ar putea sancționa super-marketurile cu 10% din cifra de afaceri pentru asemenea practici necinstite.Oare ce o păzi Consiliul Concurenței? Vacile sacre ale acestui capitalism de grotă?
Autor: Gheorghe Piperea