Nu știu câtă lume se mai uită la tv, dar pe mine mă mai sună sau invită din când în când în spectacolele lor de știri, iar eu încerc să vin cu soluții și abordări decente, raționale, la distanță de propaganda fricii și de rățoiala sau flecăreala cu care ne-au obișnuit „formatorii de opinie” și influensării.
De exemplu, acum o oră am fost întrebat cum cred că se poate rezolva juridic, politic sau administrativ enorma problemă a majorării facturilor la utilități, o bombă cu ceas socială care va putea exploda în mâinile pricepute ale lui Cîțu, le fantastique.
Din punct de vedere juridic, oricine poate sesiza ANPC și instanțele judecătorești pentru a obține echilibrarea contractelor de furnizare de utilități, prin reducerea rezonabilă a poverii pentru consumator. Aceste contracte au fost modificate de curând, pentru a forța așa-numita „liberalizare a prețurilor” – o sintagmă cinică sub care se ascundeau creșteri de tarife cu cca 25%. Aceste tarife, deja majorate prin ianuarie – ferbuarie 2021, sunt dublate sau chiar triplate acum, prin nu știu ce regularizări din anii anteriori și prin nu știu ce previziuni pe anii viitori, ca și când costurile plandemiei, trecute, prezente și viitoare, ar fi trecute în totalitate pe capul consumatorului. Am mai întâlnit acest gen de practici comerciale incorecte, vătămătoare pentru consumatori și auto-destructive pentru comercianți, în perioada ante-plandemică, la bănci – dobânzi ascunse, majorate unilateral, comisioane ilegale, curs de schimb al valutei creditului întotdeauna pus în seama consumatorului, reclamă înșelătoare, vânzarea la colectorii de creanțe a debitorilor neperformanți etc. E cam același lucru și aici – dacă aceste practici au putut fi calmate (oarecum) prin procese și intervenții ale ANPC, probabil că și practicile furnizorilor de utilități vor putea avea același parcurs. Dar durează, iar procesele costă (ca să nu mai vorbim că sunt, oarecum, o loterie).
În schimb, o soluție urgentă, dar care necesită voință politică și atenție și compasiune pentru popor ar putea fi întemeiată pe două texte legale, uitate de lume, de prin 1996, respectiv, 2000 – este vorba de Legea concurenței nr.21/1996 și de OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.
Legea concurenței nr.21/1996 dispune, la art. 4 alin.2-3, următoarele:
„(2) În sectoarele economice sau pe piețele unde concurența este exclusă sau substanțial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenței unei poziții de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al prețurilor pentru o perioadă de cel mult 3 ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe.
(3) Pentru sectoare economice determinate și în împrejurări excepționale, precum: situații de criză, dezechilibru major între cerere și ofertă și disfuncționalitate evidentă a pieței, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri”.
Iată ce dispune, la rândul său, art. 72 din OG nr.99/2000 – „Pentru unele categorii de produse/servicii, în scopul asigurării unui echilibru între obligațiile și drepturile părților contractante și pentru a promova un mediu concurențial normal, Guvernul poate stabili contracte-tip cu caracter obligatoriu”.
Într-un astfel de contract-tip obligatoriu, Guvernul ar putea include o plafonare a tarifelor la utilități, cel puțin temporar, pînă la echilibrarea pieței. Mai precis, un tarif maximal, adaptat situației fiecărei familii de consumatori.
Așadar, guvernul poate.
Mai trebuie să și vrea.
O să vrea guvernul Câțu?
Nțț.
O să vrea usere?
Nicidecum. Ei sunt cu progresismul de drepta și cu corporțiile unde e cald, bine, diversitate și curcubeu.
Ce pot face în acest caz cetățenii?
-să demareze o inițiativă legislativă cetățenească menită a impune ceea ce Guvernul, explicit sau implicit, refuză, adică plafonarea tarifelor la utilități – sunt necesare 100 de mii de semnături (puțin probabil ca lumea să se înhame la așa ceva)
-să notifice furnizorii asupra realității că sunt în stare de impreviziune (nu pot achita facturile, întrucât acestea depășesc cu mult posibilitățile lor financiare și, în plus, reprezintă expresia unui terorism contractual al furnizorilor) și să ceară instanțelor înghețarea plăților; până la hotărârea instanței, să suspende unilateral plățile – niciun furnizor de utilități nu poate debranșa și executa silit milioane de gospodării;
-să ceara ANPC să dispună de urgență încetarea practicii comerciale incorecte și agresive a dublării facturilor la utilități.
PS Aseară, tot la tv, un reprezentan al opoziției a pus problema urgentării legii protecției consumatorului vulnerabil, la care Câțu se opune de ani de zile. Am sugerat ca, în loc să se concentreze exclusiv pe această lege (importantă, desigur), opoziția ar face bine să contribuie la accelerarea adoptării legilor anti-cămătărie, scrise de mine, promovate de senatorul Dan Zamfir și torpilate mereu de actuala putere și de CCR – mă refer la legea protecției contra dobânzilor abuzive, la legea protecției contra executărilor silite abuzive și contra evacuării debitorilor din locuința familială, la legea protecției contra colectorilor abuzivi de creanțe (retractul litigios) și la legea privind consolidarea leului ca monedă de plată în cadrul facturilor la utilități (care interzice exprimarea sau consolidarea în valută a tarifelor).
Autor: Gheorghe Piperea