“Cei care ne conduc și cei care dau sentințe, cei care ne supraveghează și cei care ne apără își merită banii. Altfel, se cară și ne lasă de izbeliște!”
(Cornel Nistorescu)
Sistemul de privilegii și pensii speciale, special concepute pentru a separa vulgul de “elite”, se reduce, în esența sa, la acest principiu: o gardă pretoriană, o rețea de sens, o plasă de siguranță de uz privat, sunt menite a perpetua întru eternizare un stat subteran care mimează democrația, dar care e prin natura sa feudal, adică medieval. Un stat în care există o mână de privilegiați, care se susțin pe o clasă răsfirată de culegători de indulgențe și de mici rente, care profită împreună de pe spinarea celor mulți și egali în sărăcie, pentru care nu mai există ascensorul social și care pierd mereu autobuzul fix în momentul în care ajung în stații gâfâind de efort. Nicio diferență față de sistemul stalinist sau hitlerist din acest punct de vedere…
Culmea ridicolului progresist-neostalinist este că cei care arată cu degetul către această perpetuă feudalizare a societății sunt considerați “medievali” care nu cred în … “știință”. Teoreticienii conspirației sunt considerați răul suprem, euristică (judecată stereotipică, limitată ca rațiune) la adăpostul căreia conspiraționiștii, adică uneltitorii, continuă să creeze crize care îi fac necesari și inevitabili. Uneltitorii și complicii lor (semi)inconștienți au nevoie de gărzi pretoriene ca să continue să ne “salveze”. Dacă “salvații” ar ști de unde le vin nenoricirile, dezastrele, pandemiile, războaiele, ar dezlănțui iadul contra uneltitorilor.
Numai idioții utili ai neo-feudalismului consideră normală efectiva eternizare pe posturi a șefimii beneriste, a birocrației arahatiene, a președintelui de la concurență, a clasei politice pe care o vedem mereu în sondaje (și care nu mai scoate la vot nici măcar 30% dintre votanți), a rectorilor, a șefilor de sindicate complet delegitimați de 33 de ani de șefie etc. Nici nu e nevoie să fie mulți. E suficient să fie vocali și să aibă o foarte bună impresie despre ei înșiși – ei vor face 95% din treaba statului pro-fund, subteran.
Democrația înseamnă implicare, protest, schimbare periodică a reprezentaților și conștiință trează, nu supunere și nici trecerea pe “pilot automat”. Salvatorul arahatic nu numai că nu salvează, ci dăunează: el nu știe cum arată salvarea. Știe doar cum arată privilegiile și banii îngrămădiți.
Autor: Gheorghe Piperea