Site icon gandeste.org

Gheorghe Piperea: „Nu sunt pentru digitalizarea jus­tiţiei, întrucât nu vreau să fiu judecat de o aplicaţie sau de un algoritm”

Am dat un interviu celor de la ziarul Bursa, în legătură cu ceea ce facem la Piperea și asociații și cu ceea ce intuiesc că se întâmplă grav cu cetatea și societatea noastră.
Iată câteva scurte pasaje din interviu (pe care îl găsiți integral ca link în comentarii):
„Nu sunt pentru digitalizarea jus­tiţiei, întrucât nu vreau să fiu judecat de o aplicaţie sau de un algoritm, ci de un om supus greşelii. Dacă lăsăm aplicaţiile să facă munca juristului, nici de legi, nici de jurisprudenţe, nici de magistraţi sau avocaţi nu vom mai avea nevoie în viitorul apropiat, iar omul va fi transformat într-un avatar al său, levitând somnambul într-o matrice digital controlată de “inteligenţe artificiale”.
[…]
[drepturile și libertățile sunt încălcate] mai ales prin aparthei­dul sanitar pe care [autoritățile] îl impun şi prin excluderea socială, extra muros, a celor care nu se supun. Mai importante sunt efectul de tunel (suntem, prin manipulare şi frică, îndesaţi într-un tunel, unde ni se arată, ca singură luminiţă de la capăt, vaa_ cacinul, chiar dacă, de fapt, lumina este farul locomotivei care vine pe contrasens) şi efectul de spirală/pantă fatală – cei care au acum “doza completă”, nu o vor mai avea atunci când, previzibil, se va impune doza a treia sau a patra. După codul QR cu motivaţii sanitare, vine codul QR cu motivaţii bancare, de muncă, sociale, ideologice, fiscale, rasiale etc., adică ratingul de cetăţean de tip chinezesc, care nu ne va mai permite alte libertăţi decât cele “concesionate” de autorităţi în funcţie de comportamentul nostru, mai mult sau mai puţin supus.
[…]
Lucrez în prezent la un proces [colectiv] în care, în baza art. 69 din Codul civil, voi cere stoparea experimentelor sanitare şi genetice asupra omului şi oprirea tehnologiei ARN mesager [utilizate pentru „combaterea” pandemiei…] pentru că sunt, de fapt, terapii genetice, care pot afecta ireversibil genomul uman.
Principala provovare este regresul constant şi aproape ireversibil al drepturilor şi libertăţilor, începând cu cele economice şi sociale şi continuând, zilele acestea, cu drepturile la viaţă, muncă şi sănătate; de asemenea, regresul democratic; de asemenea, regresul cognitiv (pare că tot ceea ce ni se întâmplă digital şi mediatic este menit unei prostiri în masă).
[…]
Involuăm, mai ales la nivel de profesie. Ne supunem, chit că avem de-a face cu prostie, rea-voinţă a autorităţilor şi alunecări pe panta fatală a totalitarismului. Am uitat că suntem oameni ai cetăţii, pe care trebuie să o apărăm, dar vestea rea pentru colegi este că, în totalitarism, primii care dispar sunt avocaţii şi cei care exercită alte profesii liberale. În totalitarism totul este ghidonat de la centrul unic de comandă, deci de ce ar mai fi nevoie de competiţie, inovaţie, asistenţă în contracte (care, apropos, reprezintă ordinea privată, opusă ordinii publice, totalitare), apărare în instanțe, artă, cultură etc.? […] Cine îşi imagina acum doi ani că poţi avea 9 din 11 hotărâri de guvern de prelungire a stării de alertă anulate în instanţă şi un guvern demis şi, cu toate acestea, să se emită în continuare hotărâri de guvern de prelungire la nesfărşit a stării de alertă, care neutralizează drepturi şi libertăţi, în contra legii şi a Constituţiei?
(Răsp. PP): Având în vedere inflaţia de acte normative cu care se confruntă societatea actuală, avocatul este un profesionist fără de care este imposibilă desluşirea hăţişului legislativ. […] Pentru cetăţean, oricât de diligent şi informat ar fi, urmărirea acestui proces legislativ şi cunoaşterea exactă a legislaţiei în vigoare la un anumit moment este imposibilă.
(Răsp. PP): […] mediul de afaceri nu se simte sprijinit de autorităţi. Nu simte că există politici coerente şi bazate pe o viziune clară, astfel încât mediul privat, la rândul său, să poată elabora o strategie sustenabilă. Dimpotrivă, mediul de afaceri simte că trebuie să facă faţă pe cont propriu provocărilor acestor vremuri. Şi în această privinţă, avocatul, prin intermediul serviciilor de consultanţă juridică, este un partener şi chiar un sprijin pentru depăşirea provocărilor vremurilor noastre”.
Autor: Gheorghe Piperea
Exit mobile version