Am participat ieri, la Bruxelles, la o dezbatere organizată de publicația suedeză Riks, în legătură cu piața neagră a produselor care circulă în UE fără taxe sau prin intermediul contrabandei.
Motivația dezbaterii a fost un raport al KPMG Internațional (comandat și plătit de Phillip Morris – comerciant de țigări) din care rezultă că țigările sunt obiect predilect al contrabandei, fenomen care afectează piața comună europeană.
La dezbatere au participat și o doamnă euro-parlamentar din Suedia, precum și o doamnă demnitar din Ucraina, o doamnă ex-ministru de finanțe din Polonia și un domn din Argentina.
Raportul arată cu degetul Franța, care are cea mai mare contrabandă cu țigări din UE – 33% din totalul contrabandei din UE se derulează în Franța. Surprinzător, alături de Italia și Polonia, raportul aplaudă România pentru nivelul redus al contrabandei cu țigări.
Am fost întrebat care este secretul succesului României și ce poate învăța UE de la noi.
Fără a putea cuprinde toată complexitatea fenomenului, am arătat că sistemul de timbrare a produselor din tutun, care există din 1995, a putut contribui la o oarecare ordine pe această piașă. Mai degrabă, însă, acest succes vine din numărul foarte redus al jucătorilor de pe piață (3-4), mari corporații care pot fi foarte ușor adaptabile la cerințele de trasabilitate a produselor. Fără excepție, toate fabricile de țigări românești au dat faliment și au dispărut.
În altă ordine de idei, țigările în România sunt de 3 ori mai ieftine decât în Franța, deci nu prea există motive economice pentru fumătorul român de a-și asuma riscul de a cumpăra țigări de contrabandă.
Pentru România, ieftinătatea țigărilor nu este chiar o veste bună. La o populație rezidentă de 18 milioane de oameni, România are 10 milioane de fumători – cu toate riscurile de sănătate și de pauperizare implicate.
În plus, nici nu este prea reală afirmația că România stă foarte bine la lupta contra contrabandei cu țigări. La granița de est se practică intens contrabanda cu țigări din Moldova, Ucraina și chiar Rusia.
Am ridicat, suplimentar, problema altor produse care circulă pe piața neagră – medicamentele care se vând pe platforme digitale, ba chiar drogurile și armele. Deși la vedere, acest comerț ilicit nu este obiect de „luptă” a autorităților, în orice caz, nu una serioasă. Dimpotrivă, cei care ar trebui să lupte de fapt participă, sunt aliați, fac bani negri din această piață, consumă produse de pe această piață. Mă refer la funcționarii publici, la polițiști, la servicii secrete, la jandarmi, ba chiar la magistrați.
De asemenea, am ridicat problema alcoolului „tradițional” produs în nord-vest. Palinca și horinca or fi ele jaloane ale economiei naturale, de tip țărănesc sau artizanal, dar nu și când se fac în cantități industriale, fără trasabilitate și, deci, fără a putea fi verificate sanitar și taxate cu accize, așa cum se întâmplă cu produsele comercianților oficiali. De aici, o foarte mare morbiditate a consumatorilor, cu costuri mari pentru fondul de asigurări publice de sănătate și pentru familia celui în cauză.
În fine, am dat și exemplul unor practici de tip piață gri, cum ar fi legumele care sunt importate din Turcia și Grecia, înregistrate în România pe numele unor producători tradiționali – țărani, fermeri – și introduse în supermaket cu titlu de produse românești, tradiționale. Vândute, ulterior, mai scump, dar mai de proastă calitate…
Nu e ca și când aș fi mers la Bruxelles cu pâra contra țarii – de fapt, am vorbit tot despre piața europeană, care nu este deloc unică nici din acest punct de vedere, al produselor de contrabandă, falsificate, cu dublu standard, cu prețuri stratificate în funcție de țara de origine a consumatorului etc. Este o critică directă la adresa birocrației UE, care a determinat sau a lăsat să se întâmple aceste anomalii, din care pierde omul de rînd și câștigă trișorii și infractorii.
Autor: Gheorghe Piperea