Teoria leninistă în domeniul educației se rezuma la trei cuvinte: învățați, învățați, învățați. Educația, în sine, era ghidată de această iterație paternalist-totalitară: dacă nu știi, te învățăm; dacă nu poți, te ajutăm; dacă nu vrei, te obligăm.
Interesant este că, în comunism, chiar se făcea știință, iar oamenii educați nu învățau numai ceea ce îi obligau comuniștii. Ascensorul social, blocat pentru clasele sociale ne-privilegiate de comuniști, mai funcționa din când în când – eu însumi sunt o dovadă vie a acestei informații factuale. În plus, în țări comuniste cu regim strict funcționa educația fizică – atât la nivel de mase, cât și la nivel de performanță înaltă, oamenii făceau sport, fiind obligați de penuria alimentară să … mănânce puțin și sănătos, iar de penuria energetică, să nu își prăjească mintea cu filme hollywoodiene și jocuri electronice. Da, chiar dacă era enervant și pictat în cenușiu de penitenciar, oamenii mergeau, mai degrabă, la teatru și la bibliotecă decât la cinema și la sala de jocuri. Mai evadam uneori în serialul glamour Dallas sau (prin anii ’80) la filme pe video, dar nu asta era regula. Desigur, tot ceea ce nu respecta planul comunist de deschidere temporară a supapelor oalei de fierbere sub presiune care era societatea sufocată de comuniști, era cenzurat, iar dizidenții și delincvenții de opinie erau hăituiți și puși la pământ – mă refer la liderii adevărați, nefalsificați, ai opoziției civice underground din comunism, iar nu la vopsiții care se prefăceau că sunt dizidenți, practicând meditația transcendentală.
Ce vedem acum este un nou leninism, dar cu mult mai dur și cu mult mai eficient, pentru că de învățat, suntem obligați să învățam doar informația „științifică” oficială, tot ceea ce o contrazice fiind cenzurată sau de-a dreptul interzisă, iar dacă nu vrem să învățăm ceea ce pretind păpușarii acestei lumi de azi, ne obligă, sub sancțiunea închisorii la domiciliu și a excluziunii sociale. Voința de a învăța este azi canalizată încă de pe băncile grădiniței – trebuie ca învățăceii să se doteze „intelectual” doar ceea ce este „corect politic” și incluziv. Consimțământul nostru la achiziție, mai ales, la achiziția ideologică, politică sau religioasă, este fabricat, pe baza comportamentului nostru bazal sau marginal, permanent monitorizat, supravegheat și controlat. Suntem ajutați să alegem „cele mai bune opțiuni” pentru noi, ca și când am fi niște ființe infantilizate, dependente de drogul digital, incapabile să adopte propriile decizii. Sub bombardamentul informațional și manipulările curente ale mass media mainstream, nu prea mai are nimeni timp de reflecție și nici voința de a gândi și a alege rațional. Din lipsă de timp și interes, nu ne mai preocupăm să înțelegem cine sau ce anume decide ceea ce este mai bine pentru noi, la nivel de colectivitate sau de individ. Mai grav chiar, am dobândit deprinderea de a califica astfel de preocupări drept „teoria conspirației”, fără să ne mai dăm seama că, închizând ochii și obligându-i la tăcere și supunere pe ceilalți, ne facem complicii conspiraționiștilor. Nu mai avem această capacitate, pentru că deciziile „noastre” sunt la un click distanță. De ce să mai faci efortul de a gândi, simți, căuta, iubi sau fraterniza când totul este deja pe aplicație, când algoritmii lucrează de zor pentru tine? De aici și un accentuat regres cognitiv al individului și chiar al colectivităților, rezultat al unui evident plan de prostire în masă în vederea supunerii necondiționate.
Ignoranța este putere – acesta este unul dintre sloganurile din cartea lui George Orwell, 1984.
Spre deosebire de teoria leninistă, care chiar punea preț pe învățare (o învățare, desigur, ideologizată, țintită, falsificată de biasul cognitiv al comunismului), în lumea de azi orwelliană, învățarea nu mai este nici cultură, nici istorie, nici valori perene ale umanității, ci supunere.
De aici, din intenția omului de a se supune necondiționat, cel de-al treilea slogan al educației leniniste („dacă nu vrei, te obligăm”), decurge de la sine.
Marea nenorocire a lumii actuale este că vesticii, care și-au impus modul de viață peste tot în lume, nu au mai avut de-a face cu totalitarismul de mai mult de 75 de ani și, în plus, au motive istorice (nu și motivații concrete, curente) să se încreadă în autoritățile lor politice, birocratice și științifice și, de aceea, nu mai au „miros” pentru totalitarism și simț tactil pentru minciună oficială, de unde concluzia că nu mai percep totalitarismul chiar dacă se întinde hidos în fața ochilor lor. De aceea se supun cu zâmbetul pe buze, în stil chinezesc. De aceea au un grad mare de acceptabilitate pentru sistemul de credit de cetățean, care nu numai că operează o oribilă segregare socială, dar este și chintesența totalitarismului de tip nazist și a celui de tip comunist, la un loc.
Nu vedeți nici voi acest sistem implementat în Europa și la noi?
Vă dau doar un cuvânt și două litere majuscule pentru a reuși să îl dibuiți: cod QR.
În psihologia, sociologia și economia* de azi se spune că, pentru a rupe cercul vicios al distrugerii sociale și al prostirii, omul trebuie să treacă de la învățare, la dezvățare și, ulterior, la re-învățare. Este ceea ce face orice om în decursul evoluției sale mentale și emoționale – ceea ce se acumulează în sufletul și mintea omului poate fi un tezaur, dar și un munte enorm de deșeuri, iar creierul, ca și sistemul metabolic, se curăță sau se golește de rebuturi, pentru a se reumple cu ceea ce este sănătos și neafectat ce agenți patogeni. Cel puțin, asta fac un creier și un corp sănătoase, bine ghidate de emoționalitate și înțelepciune.
Trebuie re-început cu nesupunerea.
Numai în acest fel putem evita alunecarea în totalitarism.
*economia comportamentală este acea teorie economică în care se înglobează psihologia si neurologia
Autor: Gheorghe Piperea