Site icon gandeste.org

Gheorghe Piperea: “Iran a distrus cam tot pe acolo, iar strâmtoarea Ormuz este blocată pentru tot ce înseamnă trafic denominat în euro sau dolari.”

Pe termen foarte lung de acum încolo, poate chiar 5 ani, petrolul, gazul și materiile prime esențiale din zona Golfului, precum și unele produse cruciale pentru agricultură, cum ar fi îngrășămintele chimice (pe care UE nu le mai face, pe motiv de luptă cu clima) nu mai vin. Iran a distrus cam tot pe acolo, iar strâmtoarea Ormuz este blocată pentru tot ce înseamnă trafic denominat în euro sau dolari. Mai circulă doar vasele iraniene, chineze și ruse și marfa denominată în yuani sau ruble.
România este, cel puțin teoretic, o țară cu propriile resurse.
Ar trebui ca, în condiții de criză energetică, țiteiul, gazele, cărbunele, produsele petrochimice, materiile prime esențiale sau rare, să fie interzise la export sau contingentate.
Acolo unde nu este posibil, statul ar trebui să majoreze redevențele la un nivel suficient pentru a compensa reducerea consumului, cauzată de criză, inflație și reducerea puterii de cumpărare.
Evident că vor fi speculă și cartel, precum și practici comerciale înșelătoare. Dar nu e deloc rațional să arunci vina, generic, pe speculatori. Unu, pentru că asta va camufla vina adevăraților responsabili de criză, gestionarii incompetenți și frauduloși ai puterii. Doi, ANPC și Consiliul Concurenței pot aplica amenzi de 4% din cifra de afaceri, plus sancțiunea suspendării, deci se poate scăpa ușor de speculă, dacă chiar vrei să aplici legea.
Pe de altă parte, sper să nu aud argumente de genul “românii să circule mai puțin cu mașina proprie”. Nu suntem în anii 1980 – 89. Nu avem mijloace de transport în comun. Uitați-vă în ce hal sunt STB și metroul: faliment de facto, linii de tramvai care sunt ca niște săbii ninja ruginite. Trenuri care merg cu 20 km/oră, unde e extrem de frig iarna, sufocant de cal vara și foarte, foarte murdar. Tarom este mereu în pragul falimentului.
Soluția nu este nici compensarea cu 50 de bani a prețului la carburant.
Soluția este reducerea cu minim 2/3 a accizei și tva zero la carburant.
Durează războiul din Iran 6 luni și durează revenirea țărilor din Golf 5 ani?
Tot atât trebuie să dureze și măsurile de criză mai sus indicate.
Marile corporații multinaționale care fac profit de cazino în România nu vor sărăci din asta.
Vor sărăci doar dacă românii vor sărăci, căci România este o țară de consum, deja covârșită de inflația, recesiunea economică și șomajul cauzat de măsurile politice idioate din ultimii 7 ani și de premieri – dezastru, precum Orban, Cîțu, Ciucă, Ciolacu și Bolojan.
Exit mobile version