În România, investițiile străine au fost invitate să vină și umplute de facilități cu intenția ambelor părți implicate (birocrație șpăgară românească și traficanți de influență străini) de a submina suveranitatea economică și politică a României. Treaba e oablă de peste 31 de ani, de când s-a emis prima lege a promovării investițiilor străine în România și este cu asupra de măsură realizată și condusă acum cu mare succes. România este o colonie comercială a unui număr de cca 100 de companii multinaționale, dintre care 15 – 20 sunt de-a dreptul constrângător dominante – acestea sunt originare din Austria, Germania, Franța, Olanda, Italia și, pe zona agro-alimentară, din SUA și Elveția.
România nu are decât 3-4 campioni industriali și comerciali români. Într-o pădure 100 de țepi multinaționali, care fac cam 85% din PIB, prezența acestor campioni români este tot atât de neașteptată și nedorită ca și în cazul celor două-trei vedete sportive pe care le mai avem. Creșterea economică pe hârtie, cu care văd că se laudă herr Iohannis, este o creștere a plusvalorii exportate din România, iar nu o creștere a venitului național brut (care, de altfel, a fost într-o scădere accentuată în ultimii 10 ani).
În treacăt fie spus și fără nicio intenție de laudă sau invidie – pentru a intra pe piața chineză, companiile străine trebuie să obțină acordul autorităților chineze în urma evaluării posibilității străinilor de a submina economia chineză. De regulă, se practică intrări ca joint – venture străino-chineze sau ca off-set (producție în China sub brand străin). Iar statul chinez aruncă vapoare de bani și munți de resurse în proprii campioni industriali și comerciali, în cercetare științifică fundamentală sau aplicată și în educație. Cam așa se asigură suveranitate, iar nu prin intermediul unor birocrați supra-statali captivi ai unor ong-uri globaliste și ai unor ideologii de psihiatrie.
Autor: Gheorghe Piperea