Am fost la o emisiune tv (realizator, Dana Chera, Antena 3) unde s-a discutat despre fricile romanilor. Sondajul facut de A3 a dat pe locurile 1 si 2 frica de saracie si frica de singuratate.
Oamenii fug din tara de teama de saracie. Oamenii lucreaza la negru si se inghesuie cate 12 intr-un microbuz improvizat care ii arunca in Bistrita pentru ca se tem de saracie si de foamete. Oamenii fac tot felul de compromisuri pentru ca se tem de singuratatea la care ii condamna saracia.
In Romania, intre saracie si singuratate exista o stransa legatura, de tipul cauza-efect.
Toti ar trebui sa stim proverbul “bogatul nu ii crede saracului”. Zicerea e intiparita in mostenirea noastra culturala si e conforma cu realitatea contemporana, care ne “invata” ca aproape orice roman “modern” si “educat” (convins ca ziua de maine si cea de poimaine ii sunt sigure si indestulate, fara sa isi imagineze ca peste o saptamana ar putea ramane fara slujba si ar putea deveni sclavul bancii sau al colectorului de creante) crede ca saracul este lenes, betiv, prea fertil pentru cata umbra ii este dat sa faca pamantului si, mai ales, ca saracul cel lenes sta cu mana intinsa la ajutoare sociale finantate din taxele culese de la “avuti”.
Cand ganditi si actionati in acest fel stereoptipic, puneti-va, printr-un exercitiu mental, in postura saracilor din Moldova, Teleorman sau Giurgiu care, neavand un loc de munca decent si cu “forme” legale, sunt nevoiti sa lucreze la negru, cu ziua, pe doi lei, punandu-si permanent viata si sanatatea in pericol, pentru o paine si un peste, ca pe vremea strabunicilor. Ca de scoala si ingrijirea medicala a copiilor nu se (prea) mai pune problema cand rabzi de foame cu saptamanile.
Am fost intrebat la finalul emisiunii cum cred ca vor afecta cei doi ani electorali care vin aceste doua frici ale romanilor.
O sa vi se para sumbru, dar presimtirea mea este ca saracia se va extinde, iar inegalitatile se vor adanci.
Intrucat nimeni nu isi pune problema, ca proiect de tara, sa corecteze dezechilibrele si caracterul nesanatos al economiei Romaniei (o economie ca malnutritia, in care 100 de firme cu mai putin 300 de mii de angajati fac 75% din PIB, iar cele trei-patru zone dezvoltate ale tarii, adica Bucuresti, Cluj, Timisoara si Constanta, devin din bogate, ultra-bogate, in detrimentul restului tarii), locurile de munca legale si decent platite vor fi si mai putine, iar cei care au salarii in prezent vor saraci prin cresterea costurilor creditelor (multi, mai ales cei captivi in programul Prima Casa, urmand a fi evacuati din case).
De vreme ce saracia se va extinde, singuratatea isi va intinde aripile gri-inchis asupra mult mai multora.
Bucuria de a trai va fi la ea acasa… increderea in viitor – singurul motor al economiei de piata si al societatii de consum – va atinge noi culmi…
Ce-i de facut?
Intrebati-i pe libertarieni si #rezistenti. Ei au raspunsul pregatit : dna, sa vina sa va ia.
Autor: Gheorghe Piperea
Surs: Gheorghe Piperea