Acum 2 ani, biroul executiv al Parlamentului European (președinta, plus 14 vicepreședinți) au decis renovarea clădirii principale unde parlamentul își are sediul, cea din Place de Luxembourg.
Va costa … 460 de milioane de euro, câte un euro pentru fiecare cetățean al UE.
Asta deși Parlamentul European are încă un sediu, în Strasbourg, unde mergem câte o dată pe lună, pentru săptămânile plenarelor, adică, pentru voturi. Aceste excursii lunare costă 200 de milioane de euro pe an. În mare măsură, mergem la Strasbourg pentru a mima un pic de democrație: marile decizii, obsesive, eronate, falimentare, totalitare, se iau în spatele ușilor închise, cu vot majoritar pre-stabilit, opoziția fiind ținută în “cordonul sanitar”, ca să nu contamineze lumea cu idei de schimbare. Dizidența este combătută cu zeci de miliarde pe mandat, aruncate în ONG – uri de fațadă și în fact checkers. Mai nou, se construiesc de zor “centre de reziliență democratică”, “scuturi democratice europene” și … servicii secrete europene, care fac și mai inutil parlamentul, în calitate de co-legiuitor și de organ democratic însărcinat cu controlul și supravegherea executivului european. Cam acesta este motivul pentru care lumea s-a mirat sau s-a înfuriat că am făcut moțiune de cenzură contra Ursulei și, ulterior, s-a bucurat prostește că moțiunea a picat: parlamentul e un simplu zorzon democratic, un decor, o butaforie, și este așa chiar în mentalul colectiv, întrucât în acest sens curge propaganda…
Și atunci, de ce ne mai trebuie o investiție de renovare de 460 de milioane de euro? Doar pentru a calma obsesia bruxeleză a clădirilor “verzi”?
Autor: Gheorghe Piperea