Așa-numitele descoperiri și inovații din știința de azi se bazează din ce în ce mai mult pe rezultatele anterioare, stocate digital și din ce în ce mai puțin pe noutate, pe Evrika. Și în acest domeniu s-a ajuns la nivelul la care studiul înseamnă o serie de click-uri și comenzi, pentru ca aplicațiile, algoritmii și „inteligențele” artificiale să facă extrapolări statistice, simulări și estimări. De aia au apărut factcecării pricepuți foc la extragerea „adevărului”, cercetători ca Jurma ori „experți” ca ex-ministrul userist al sănătății, V. V. Voiculescu.
Situația poate că nu ar fi atât de gravă în sociologie, antropologie, arheologie, fizică teoretică – în aceste domenii oricum se lucrează cu statistici și simulări, aproximări și ghiceli (mai mult sau mai puțin norocoase).
Grav este când această „știință” se aplică în domeniul sănătății sau al justiției.
Din perspectiva algoritmilor, a aplicațiilor și, mai ales, a antropotehnicii*, protocoalele de tratament sau de medicină la distanță pot fi perfecte, dar din punctul de vedere al realității palpabile, e dezastru. E ca în butada „operație reușită, pacient decedat”.
În justiție, o inteligență artificială care este utilizată la studiul și găsirea rapidă a unor soluții practice sau, și mai avangardist și „modern”, pe post de procuror, avocat sau judecător, va analiza toată doctrina și toată jurisprudența anterioară, precum și legile, în succesiunea lor. Statistic, va găsi soluția „perfectă” sau va recomanda/ține pledoaria „perfectă” ori va emite decizia judiciară „perfectă”. Numai că doctrina și jurisprudența pot fi greșite. Foarte multe erori judiciare au rămas neatinse și s-au transformat în „precedent judiciar”, fie pentru că nu a existat cineva interesat să le devoaleze, fie pentru că nu au existat instrumente juridice eficiente pentru devoalare. Doctrinele juridice pot fi corecte, oneste și utilizabile ca temelie a domniei legii, dar cele ideologizate și politizate sunt nocive pentru democrație, pentru statul de drept. Se exemplu, doctrina lui Carl Schmitt, profesor de drept pe vremea lui Hitler, pretindea că legea se face în stradă, la nevoie cu pumnul. Pe baza acestei doctrine, nazismul a construit sistemul răspunderii juridice prin asociere – cine se aseamănă cu delincvenții tipici, este delincvent (evident, nu intra în această categorie omul superior, nord-european …). În comunism era o lege care prezuma caracterul ilicit al averii, lege pe baza căreia averea se putea confisca și care a avut un temei serios în doctrina juridică a vremii. În prezent, o sumedenie de legi și doctrine pun din nou în discuție o asemenea reglementare, în contradicție cu Constituția și cu CtEDO, iar „inteligența” artificială ar putea, statistic, să ajungă la concluzia că așa ar fi normal, într-o societate unde drepturile individuale au fost degradate, fiind puse sub drepturile colective, în ordinea de preferință. De aici și aberantele idei de pe feisbuc ale celor care susțineau „imunizarea” cu serul experimental și care cerea nu numai excluderea celor care refuză măreața cucerire a „științei”, ci expropierea lor, precum și obligarea la plata costurilor medicației. Iar ideea nazipass-ului european nu a venit decât dintr-o doctrină, emisă de un consultant – McKinsey… O lege poate fi greșită, dovadă fiind faptul că se schimbă des – în România avem ordonanțe care modifică ordonanțe de modificare a unor legi care au modificat alte legi anterioare. De asemenea, o lege poate fi ilegitimă, dovadă stând faptul că jurisdicții internaționale (CtEDO, CJUE), constituționale sau de casație pot declara inaplicabile unele legi care nu sunt conforme cu drepturile omului, cu constituția, cu echitatea și buna credință etc.
Cum am putea să fim atât de iresponsabili ca societate încât să lăsăm ca aceste erori judiciare sau legi nedrepte să se cimenteze în timp, pe motiv că sunt validate, retroactiv, de aplicații, algoritmi sau „inteligențe” artificiale?
Este foarte mare nevoie de o dezbatere, chiar de o revoluție în sistemul educațional și de cercetare, precum și în gnoseologie și în străfundurile antropologiei.
Altfel, „știința” s-ar putea să ne îngroape ca specie. E vorba inclusiv de acea știință iresponsabilă care se joacă de-a Dumnezeu, iar sponsorii (care fac colosale averi din comerțul cu „știință”) și idioții utili ai regresismului o aplaudă.
*antropotehnica este un fel contorsionat de medicină, în care medicul – vindecător este înlocuit de medicul – comerciant, de medicul – sponsorizat al fabricilor de medicamente sau de medicul – ideolog
Autor: Gheorghe Piperea