Gheorghe Piperea: „Gândirea de grup determină, mai ales în politică, polarizarea de grup.”

Irving Janis a explicat, înca din anii ’80, care sunt mecanismele psihologice ale deciziilor consensuale care se iau în grup, ignorând semnele care ii avertizează pe membrii grupului că nu sunt pe calea cea buna, ci pe aleea pavată cu cărămizi galbene care duce către Orașul de Smarald și de iluzii totalitare fabricate de “grozavul și puternicul” Vrăjitor din Oz. Membri grupului rezistă la “atacurile” realității sau ale rațiunii, acționând emoțional, gîndind prescurtat, conform codului grupului. Foarte interesant este că, așa cum susține Janis, grupurile uniforme, unite sub un slogan puternic sau sub controlul (vizibil sau invizibil) al unor lideri autoritari, vor pedepsi opiniile divergente. Realitatea lumii exterioare va înceta să mai prezinte importanta în comparație cu lumea iluzorie creată în interiorul grupului. Victimele gândirii de grup devin, pe nesimțite, excesiv de optimiste în legatură cu rezultatele dorite și mult prea entuziaste în asumarea riscurilor, pentru că nu concep eșecul și nici realitatea contrară scopurilor si valorilor grupului. Ceea ce din afara pare a fi un comportament bizar, ridicol sau malefic, din interior pare logic și perfect justificat. Insuccesul total, vizibilul fiasco, este un amănunt total nesemnificativ*. Pentru cei care adoptă „valorile comunității”, nu mai contează motivul inițial pentru care au intrat în grup. Consecvența îi obliga să “meargă până la capăt”, chiar dacă asta ar însemna ca vehiculul grupului să intre cu 200 de km la ora într-un zid. De altfel, Irving Janis a demonstrat experimental că mentalitatea de turma (groupthink) îi face pe membri ca, odata ce au aderat la valorile si certitudinile comunității, să se comporte ca și când ar lăsa-o să gândească și să simtă în locul lor, plasându-i pe ei într-o comodă stare de (parțială) dez-individualizare și de diluare a responsabilității în “favoarea” mulțimii, care va consuma toata energia necesară pentru ca ei să lâncezească.

O comunitate cognitiva are multe avantaje (inclusive economia de efort propriu și „meritata” lâncezeală congnitivă), dar poate deveni extrem de periculoasă tocmai din cauza iluziei înțelegerii aprofundate și explicative. Oamenii cu care dialogam (real sau virtual) sunt influențați de noi, iar noi suntem influențați de ei. Membri grupului își pot întări unii altora senzația de înțelegere. Fiecare membru al grupului vede sau simte că toți ceilalți îi susțin viziunea sau părerea, ceea ce îi face pe toti, până la urmă, să aibă convingerea că punctul lor de vedere este justificat și că misiunea lor este clară, chiar dacă nu există nicio motivație reală care să susțină această convingere, ci doar un miraj. Membrii grupului își ofera unii altora sprijin emotional și certificate de conformitate cu „adevărul” de grup. Acesta este meta-adevărul.

Internetul permite, în zilele noastre, găsirea facilă a oamenilor cu idei asemănătoare cu ale noastre, capabili să confirme ceea ce noi credem deja, oferindu-ne un forum cu ajutorul căruia să putem disprețui „prostia” celorlalți și să deplăngem „răutatea” celor care au o concepție diferită de a noastră despre lume. Iar ceilalți, la rândul lor, refuză interacțiunea cu noi, bazându-se pe același algoritm.

Cînd UE va fi introdus certificatul de vaccinare, în baza căruia ne-vaccinații vor fi legați de glie, să vedeți atunci, în întreaga sa „glorie”, apartheidul sanitar, atât de „convingător” susținut de medicii – influenceri și de politicieni de „calibrul” lui Cîțu …

Iar eu vreau să văd ce scuze vor mai inventa ziariștii care nu credeau că alunecăm în totalitarism sanitar și segregare pe criterii de suspciune de boală…

*Irving L. Janis, Groupthink: Psychological Studies of Policy Decisions and Fiascoes, 2nd ed., Boston, Houghton Mifflin, 1983, p.174-197.