Am întrebat azi un candidat ce crede el că este absolut intolerabil și grav în România contemporană.
La prima strigare, a zis: corupția, hoția, incompetența. Da, sunt intolerabile, dar există ceva mai grav.
La a doua strigare, a zis: pierderea sentimentului de apartenență la România, disprețul față de rădăcini, individualismul strict pecuniar. Da, sunt și astea grave, dar nu intolerabile.
La a treia strigare, a zis: osificarea la putere a partidului unic, pietrificarea unor idoli falși, ca Isărescu și Arafat, alungarea specialiștilor tineri, interesați să învingă, iar nu doar să existe. Da, sunt și astea iritante, dar nu de neînlăturat. Până la urmă nu s-au inventat încă tehnicile de prelungire a vieții cu o sută – două de ani.
Există ceva malefic, din care rezultă toate cele de mai sus. Și le depășește.
Acest ceva, absolut intolerabil și grav, este neutralizarea (ba chiar suprimarea) drepturilor fundamentale și a libertăților cetățenești.
Pretexte pentru totalitarism se vor găsi mereu.
Crize, războaie, dușmani, se vor putea ticlui mereu, iar salvatorii, care stau pe după ușa, chit că sunt criminali și hoți, sunt mereu gata de “mântuirea” noastră ca stup, ca mușuroi, ca turmă, “comunități” unde individul nu există, e doar o cifră, e doar un avatar digital sau un licurici care scânteiază doar o noapte de vară, după care poate dispărea, întru siguranța noastră.
În centrul lumii noastre democratice, de tip occidental, ar trebui să stea drepturile individuale. Din nenorocire, acestea au fost treptat înlocuite cu iluzoriile drepturi colective. Gravitatea acestei substituții este amplificată se faptul că drepturile colective trebuie să fie mânuite, manevrate de cineva. Iar acești cineva nu sunt decât aparent bine-intenționați. Mereu vor aluneca în totalitarism.
Acesta este miezul găunos, extrem de contagios, a lumii în care băltim, miez este camuflat de nenumărate foi de ceapă (sau, dacă vreți, de o succesiune de măști, ca în tehnica sovietică de manipulare denumită maskirovska).
Imediat peste miezul patogen se așează “cămașa” statului profund, securist (auto-intitulat intelligence).
Urmează cea a stabilității politice, cea a securității sanitare, bancare, militare și corporatiste.
După acestea vine ilicul “ordinii internaționale liberale bazate pe reguli”, urmat de surtucul quasi – ong – urilor (quango, entități privat -statale – securistofile).
Tot facelift – ul este ornat cu drepturi ale minorităților marginale și cu “libertatea” de a consuma nenatural.
La final, totul este vopsit cu suprastructura judiciară, legislativă, administrativă și culturală de fațadă.
Intolerabil este că această ceapă, atât de irațional construită, va ajunge să putrezească la un moment dat.
Absolut intolerabil este că lumea s-a obișnuit. Pentru zece lei, un city break, o iluzie de protecție furnizată de masca sanitară și o promisiune de ser gratuit de imunizare, lumea a ajuns să prefere maskirovska în dauna adevărului, a libertății și a șansei de a învinge în meciul hedonism și carne versus trăire cu sens și suflet.
Vom ieși din acest marasm doar când vom putea striga : vreau să trăiesc, nu doar să exist!
Hai Liberare!
Autor: Gheorghe Piperea