Omul ajunge la vârsta maturității undeva pe la 30 de ani. Tot atunci atinge și apogeul capacităților sale mentale și profesionale. Dacă este stresat bine de un sens al vieții, de un ideal, de un scop, poate îngheța în timp până la 65 de ani. Sunt oameni care nu se schimbă fizic toată această perioadă, nici măcar din punctul de vedere al culorii și densității părului. Dacă, însă, acestui tip de om îi moare visul, în 2-3 ani se curăță. Sunt oameni care au ieșit din stresul cotidian, din flux, și care se ruinează aproape instant mental și fizic întrucât mitul existențial li s-a stins.
Este evident că spiritul te înalță, iar moartea visului și a mitului te doboară.
În mod cu totul paradoxal, același lucru se întâmplă și cu civilizațiile, cu națiunile, cu democrația.
Sunt puternice și par eterne doar acele civilizații cărora nu le-a murit visul, cărora le mai trăiește încă mitologia.
Pot coagula energiile populației (care, sub impactul mitului, devine popor, iar sub impactul actului cultural, devine civilizație) până când valorile morale se tocesc, binele se estompează și nu mai este prea diferit de rău, emotionalitatea inter-generațională și atașamentul de tradiție și familie dispar și, mai ales, sensul libertății se pierde. Când omul nu mai știe dacă e bărbat sau pisică ori cerb sau inorog, e semn că civilizația în care s-a născut s-a înscris pe panta fatală a apusului existențial.
Democrațiile și civilizațiile libere și raționale pot supraviețui doar până la apariția supunerii voluntare sau automate, până la consolidarea certitudinii că omul trăiește pentru a trăi, iar nu pentru un destin anume.
Când spiritualitatea este înlocuită de burtificare și întinare & ambiguitate sexuală, iar escatologia (=totalitatea ideilor și trăirilor relative la destinul final al omului și al omenirii) este nimicită, civilizațiile decad rapid și se înscriu pe turnanta către valea plângerii și a morții, ca și omul care iese din flux și crede că va avea o viață blândă la pensie.
Imperiile decad mai întâi moral, după care colapsează economic și social.
În istorie, imperiile decadente au fost înlocuite cu imperii noi, tinere, care au decăzut ulterior și ele. Doar că era vorba, de fiecare dată, de civilizații ale oamenilor.
Chestia nouă și gravă pentru lumea noastră este că ceea ce vine după căderea actualului imperiu al decadenței nu mai este uman. Este non-uman : digital, „inteligent” în mod artificial, demonic.
Este un imperiu care ne va colecta mințile și spiritul într-un stup digital, umplut cu indivizi fără personalitate, controlabili prin simpla atingere a ecranului tactil. Cu figurine de plastilină. Un Golem tehnologic care va reduce totul la limbajul său binar cu 0 și 1. E prostificarea finală, ireversibilă.
Cine ne conduce aici?
Imperialul idiot și plin de sine, care crede că e știința.
Demenții mesianici care nu și-au terminat niciodată studiile, deci nu sunt compleți ca adulți, pentru că au decis să evadeze în garajul californian al părinților și să pună în practică ceea ce au înțeles ei din benzile desenate ale anilor 70-80 …
Cam așa ceva riscăm în 2024 Anno Domini …
Cam asta este ceea ce pare a fi destinul civilizației de azi, în următorii zece ani.
Autor: Gheorghe Piperea