Având în vedere proiectul de lege referitor la așa-zisa stare de criză care se vehiculează (semi)oficial, este cazul să ne uităm din nou, fără superficialitate, pe Constituție.
Așa cum starea de alertă este total ignorată de Constituție (fiind o invenție a lui Năstase, din 2004, utilizată totalitar de Arafat & co pentru a „justifica” gravele restricții de drepturi și libertăți din plandemiei și apartheidul sanitar căruia i-am fost supuși, „pentru siguranța noastră”), nici această stare de criză nu este evocată de Constituție. Există doar starea de asediu sau de urgență, care se dispune de președinte și se aprobă/respinge de Parlament. Așadar, o lege privind această stare de criză excede Constituției, nefiind posibilă dpdv legal și democratic.
Am încercat să înțeleg definiția „stării de criză”. Conceptul este atât de vag și de larg încât poate să cuprindă orice, de la o criză umanitară, la riscul de război și epidemie. Sub acoperișul acestei stări de criză se pot lua infinite măsuri de restricție a drepturilor și libertăților, iar perioada acestora este indefinită, nedeterminată. Evident, o lege care ar permite o asemenea “stare de criză” ar încălca în mod flagrant art. 53 din Constituție.
Mult mai grave sunt următoarele două aspecte ale acestui proiect:
(i) starea de criză se declară prin hotărâre a CSAT; în Constituție, acest organism este evocat doar de două ori – la art. 92 alin.1, unde se spune că îl are ca președinte pe Președintele republicii, și la art. 119, unde se spune, laconic, că are niște atribuții; nu rezultă din Constituție ce fel de acte emite CSAT și ce putere normativă au aceste acte; proiectul adaugă la Constituție, ceea ce, desigur, este inadmisibil într-un stat de drept;
(ii) deciziile Ministrului Apărării sunt obligatorii; așadar, pe ușa din dos, starea de alertă ne întoarce la starea de urgență, în timpul căreia țara este condusă prin ordonanțe militare; în armată, ordinele se execută, nu de discută; deci, dictatură militară scrie pe noi; dacă, de exemplu, această postare sau această pagină vor fi interzise, așa va fi – nimeni nu se va putea opune.
Foarte bizar este că CSAT poate decide ca întregul sistem de apărare să fie pus la dispoziția unui comandament militar impus de alianțe militare, deci unui șef care nu are cetățenia română, cu consecința că se încalcă dispoziția constituțională care obligă demnitarii și funcționarii publici să aibă cetățenia română.
De asemenea, bizar de tot este faptul că această stare de criză este concepută pentru a da o așa-zisă bază legală prelungirii unor măsuri și restricții plandemice care nu mai pot fi continuate în lipsa unei stări de alertă.
În fine, proiectul mai are un „cadou” minunat: reintroduce serviciul militar obligatoriu, la simplul ordin al Ministrului Apărării.
Up – date: aflu că, între timp, un ministru de la apărare spune că proiectul nu mai e de actualitate. Probabil că și-au dat seama de impactul (im)popular uriaș al gogoriței…
Autor: Gheorghe Piperea