Suntem în plină eră a exceptionalismului juridic, în care crize reale sau inventate, dar repetate ori de câte ori este „necesar”, devin motive de înghețare sau chiar de abandon al drepturilor și libertăților omului. În cazul României, principiile relative la caracterul exceptional și temporar al restricțiilor de drepturi și libertăți, prevăzut de art. 53 din Constituție, sunt de ani de zile ignorate (anii pandemici sunt doar o expresie a caracterului cutumiar al acestei sfinte ingnoranțe). În cazul celor 48 de state europene care au ratificat CEDO, clauzele referitoare la derogarea de la drepturile omului și libertățile cetățenești, în caz de stare de urgență, clauze prevăzute la art. 15, rămân de fațadă.
Orginea acestui exceptionalism juridic este evenimentul din 11 septembrie 2001, în care au fost distruse turnurile gemene World Trade Center din New York. America a declarat atunci „război contra terorismului” și a rămas, de atunci, în stare permanentă de alertă de război, ceea ce a dat „justificare” excepțiilor perpetui de la regulile normale ale statului de drept*. Prin imperialism juridic american, regula excepționalismului (oximoron intenționat) a fost, de atunci, importată peste tot în lume, inclusiv în statele teoretic inamice ale SUA (China și Rusia).
A fost mai întâi criza teroriștilor. Patriot Act a permis atât ridicarea drepturilor și libertăților celor suspectați de terorism, cu sau fără temei, cât și supravegherea în masă a tuturor cetățenilor – dintr-o dată am devenit toți suspecți de ceva ilegal. În treacăt fie spus, supravegherea atotprezentă și constrângătoare impusă de „lupta” contra terorismului a dus la nașterea și ascensiunea capitalismului de supraveghere, susținut de serviciile secrete și de statul adânc – de aici au apărut Big Tech, care au scos din groapă Big Finance și Big Pharma și, împreună, au transformat lumea într-un sat global al captivilor lor fericiți, sub blajina mângâiere pe creștet a lui Big Brother. Interceptarea și stocarea comunicațiilor tuturor a devenit un imperativ economic, iar segregarea cetățenilor lumii în supuși „liberi” intra muros și periculoase elemente sociale extra muros, unul geopolitic.
A fost, după aceea, criza bancară, care a dus la salvarea băncilor cu bani publici sau cu banii deponenților și la suspectarea noastră, a tuturor, de fapte ca spălarea de bani, evaziunea fiscală, finanțarea terorismului sau corupția.
A venit apoi criza imigranților, care a produs, la propriu, ziduri la granița SUA cu Mexic și garduri de sârmă la granițele care nu ar trebui să existe între statele membre ale Uniunii Europene.
Azi trăim criza sanitară, care a readus în Europa și în lume segregarea – mai precis, segregarea pe criterii de suspiciune de boală – cenzura și propaganda nazisto-comuniste, determinând înghețarea pe perioade nelimitate a drepturilor omului și a libertăților cetățenești, desigur, pentru „siguranța noastră” în fața amenințării unei boli contagioase de care s-au vindecat, totuși, peste 99% dintre cei atinși de infecție (bolnavi sau doar purtători sănătoși).
Evident, România nu face excepție de la regula excepționalismului juridic (oximoron intenționat). De fapt, din punct de vedere juridic, România este o colonie judiciară americană – FBI are birouri în cadrul parchetelor antimafia și anticorupție de la noi, iar ambasadorii „importanți” se implică direct în „lupta” anti-corupție sau anti-pandemie. Așa-numitul Mecanism de Colaborare și Verificare (MCV) este nimic altceva decât instrumentul cu care se mențin starea de criză, blamul public asupra sistemului „nostru” judiciar și excepționalismul juridic importat de la Big Brother-ul american. Instanțele, mai ales cele de contencios administrativ sau cele penale, nu mai văd nimic rău în acest exceptionalism, de vreme ce rejectează orice acțiune contra statului prin care se tinde la restabilirea normalității drepturilor și libertăților sau, după caz, condamnă pe bază de intuiții, prezumții de vinovăție, delațiuni ale captivilor sistemului și interceptări secretizate asigurate de serviciile secrete și de capitaliștii de supraveghere.
E util să ne reamintim că, în anul 2016, un fost ministru al justiției, în funcție la data afirmației, a spus că „discuția despre drepturi și libertăți este un lux teoretic”, în condițiile glorioasei „lupte” anticorupție.
De aceea, aproape nimeni nu se mai miră, aproape nimeni nu se mai simte ultragiat în 2021, A. D., că autoritățile ne aruncă „relaxări” de restricții ca pe niște grăunțe, ca și cînd drepturile și libertățile noastre ar fi în proprietatea lor.
Este esential, însă, să reafirmăm că libertatea este un dat de la natură și un stâlp al societății democratice, și nu o concesiune pe care ne-o acordă autoritățile, facându-ne vreo favoare.
*ex-președintele american Donald Trump spunea, în toamna lui 2019, într-o postare pe twitter, că războiul din Irak s-a bazat pe minciuna armelor chimice irakiene și că a costat orientul milioane de vieți, America trilioane de dolari și mii de soldați uciși, iar lumea, culturi și civilizații distruse
Autor: Gheorghe Piperea