La referendumul de săptămâna trecută din Elveția 50,4% dintre participanți au spus da, iar 49,6% au spus nu identității digitale.
Promotorii referendumului au acuzat în mod explicit compania de telecomunicații Swisscom, deținută de stat, de implicare ilegitimă în referendum și au formulat o acțiune judiciară pentru anularea referendumului. Până la soluționarea cererii de anulare, rezultatul referendumului nu poate fi validat.
Elveția este singura țară din lume unde democrația directă funcționează. O falsificare a rezultatului referendumului privitor la identitatea digitală ar compromite grav acest mit al Elveției ca țară a democrației directe.
Dacă referendumul este validat, Elveția va deveni un stat care își obligă proprii cetățeni la identificarea digitală. Foarte probabil, Elveția va extinde obligația și la străinii care vin acolo ca turiști, muncitori sezonieri, investitori sau diplomați.
Implicațiile acestui referendum depășesc aspectul constituțional federal și chiar și sfera geo-politică.
Impunerea identității digitale înseamnă construcția coliviei digitale. Impunerea monedei digitale a băncii centrale (CBDC) este ușa coliviei, prin care vom fi introduși, cu sau fără voia noastră, în colivie. Aceste două scule totalitare, pe care le admite o mare masă de oameni sub cuvânt că reprezintă progresul și că ne fac viața mai comodă, ne vor pune pe toți sub un panopticum, sub o cupolă digitală, unde nu doar că vom fi vizibili în absolut tot ceea ce facem în online, cu fiecare scânteiere pe care o emitem când acționăm în „lumea” digitală, dar vom fi și controlabili printr-un simplu click. Vom deveni niște fericite păpuși emoționale (emotional puppets, după formula ideologului Forumului Economic de la Davos, Yuval Noah Harari) simplu de sertarizat în diversele straturi ale coliviei, cu roluri bine definite, fără acces la ascensorul social.
Fără identitatea digitală, păpușarii lumii nu îți pot lua urma. Fără moneda digitală a băncii centrale (CBDC), elitele auto-mandatate, nealese de nimeni, nu te pot controla. Cu identitatea digitală și moneda digitală suntem, însă, șah – mat.
Nu știu de ce și cum, dar actualul establishment global ține neapărat să împlinească profeții biblice sau din romane distopice.
În Povestea Slujitoarei (Maid’s Tale), de Margaret Atwood, se întâmplă cam ceea ce se încearcă acum, sub impactul ideologiilor de la Davos, Elveția.
Într-o America a libertăților excesive, a desfrâului și a abandonului oricărui sens rațional sau emoțional al vieții, sub impactul unor profeți de stadion și de televizor și al unor politicieni veroși care, deși nu cred decât în bani și putere, joacă roluri pioase, de credincioși smeriți, se întâmplă o lovitură de stat care înlocuiește peste noapte democrația americană cu o teocrație bizară, extrasă din texte biblice din vremea patriarhilor.
Personajul central al cărții, o femeie, se trezește dintr-o dată într-o realitate paralelă, cruntă, în care femeile nu mai au drepturi, ci doar îndatoriri și roluri. Vrea să cumpere cu cardul țigări de la o benzinărie normală (nu mai există bani fizici, ci numai credite pe card). Află pe loc că i s-a blocat contul din bancă. Cere explicații. I se spune că, de vreme ce este femeie, nu mai poate avea nici bani, nici avere, totul trece la bărbatul său, care doar el mai poate face cumpărături.
Margaret Atwood explică: tot ce are litera M (mascul) în descrierea contului bancar este temporar prezervat, tot ce are litera F (femelă) în respectiva descriere este blocat, eventualele lichidități fiind trecute pe numele soțului, tatălui, fratelui (dacă există) sau, în lipsă, în contul statului. Urmează deposedarea tuturor oamenilor normali, inclusiv bărbații, de bani, averi și libertăți. Urmează segregarea socială. Bărbații se separă în comandanți, paznici, soldați, grădinari, femeile în soții, slujitoare (țiitoare, producătoare de copii), femei de serviciu (Marthe), consiliere sufletești (Mătuși). Bărbații care nu se supun sistemului sunt fie expulzați în colonii, fie spânzurați, ostentativ, de zidurile – frontieră ale orașelor. Femeile care nu se supun devin Nefemei. Copiii care se nasc bolnavi, betegi, cu dizabilități, sunt Necopii. Vă puteți închipui ce se întâmplă cu ne – femeile și ne – copiii… Ca să evite revoltele, sistemul este în război permanent (la fel cum se întâmplă și în romanul 1984 de George Orwell). Războiul este dus inclusiv cu facțiunile religioase care nu respectă felul bizar de religie pe care îl practică regimul comandanților – patriarhi. Oamenii de rând nu mai au acces la cărți, nici măcar la Bibliile tipărite, iar comandanții, niște oameni trecuți la vârsta a treia, sunt îndreptățiți sau obligați să facă copii cu Slujitoarele, pe care le schimbă la doi ani, pentru a spori șansele de pro-creare.
De vise rele? Suntem la un pas de ele. Asta vor Lagarde și Ursula …
Autor: Gheorghe Piperea