După ce s-a “ocupat” cu epizotiile, încălzirea globală și combaterea grașilor, OMS s-a apucat de anchetarea crimelor de război*.
De curând, OMS și-a arogat și dreptul de a face un tratat internațional cu privire la urgențe și excepții (care nu mai sunt doar sanitare, așa cum v-ar putea păcăli denumirea de organizație mondială a SĂNĂTĂȚII), tratat care ar urma să înlocuiască sau să înghețe constituțiile naționale, pentru orice crize, inclusiv cele inventate sau create artificial.
Cu mare slugărnicie, România este una dintre cele 23 de țări semnatare ale proiectului acestui tratat, scris de oamenii de la Davos și semnat de ciudații lui Tedros & bilgheiț în data de 1 aprilie a.c.
Printre altele, alianța contra naturii dintre pnl și psd de aceea s-a făcut – pentru a modifica crucial Constituția, golind-o de drepturi și libertăți individuale, pentru a fi umplută cu “drepturi și libertăți” colective, comuniste, și cu privilegii fasciste ale corporațiilor. Dacă tăcem, vom ajunge să fim nu doar conduși de indivizi ca Trudeau (care s-a dus la Kiev pentru a asista la premierea unui cățel căutător de bombe, denumit Patron), ci și remodelați, ca niște figuri de plastilină, de moși obsedați ca bilgheiț sau Schwabb.
*măcar de s-ar ocupa și cu infracțiunile lui Arahat, că DNA se mișcă greu (și când o face, dă în marșarier, punând microfoane în ciunga de sub șezutul scaunului de la masa de protocol)
Autor: Gheorghe Piperea